6.7 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăSpecialSistem integrat de management la CNAPMC

Sistem integrat de management la CNAPMC

Una dintre cele mai importante realizari ale Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, in decursul anului trecut, este introducerea Sistemului de management integrat: calitate-mediu-securitate si sanatate ocupationala.

Prin adoptarea acestuia si obtinerea certificarii, compania si-a formulat si implementat politica in domeniile calitatii, mediului, sanatatii si securitatii in munca si si-a trasat obiectivele tinand seama de cerintele legale si de alte cerinte la care compania subscrie. Astfel, compania poate identifica si controla aspectele semnificative de mediu si riscurile asupra sanatatii si securitatii muncii. Aplicarea principiilor de management integrat (calitate, mediu, sanatate si securitate in munca) nu furnizeaza numai beneficii directe, ci aduce si o contributie importanta in managementul costurilor si al riscurilor. Loialitatea clientilor, flexibilitatea si rapiditatea de raspuns la oportunitatile pietei, intelegerea si motivarea personalului pentru indeplinirea scopurilor si obiectivelor companiei, precum si participarea acestuia la imbunatatirea continua a activitatii, eliminarea sau minimizarea riscurilor pentru angajati precum si imbunatatirea performantelor de protectie a mediului sunt numai cateva din efectele pe care acest sistem de management le va avea asupra activitatii CNAPMC. Destinatarii finali ai imbunatatirii managementului in domeniul calitatii, mediului si sanatatii si securitatii ocupationale vor fi chiar clientii portului, care vor putea beneficia astfel de servicii la standarde europene de calitate. Politicile companiei au fost facute publice, ele fiind publicate pe site-ul oficial al CNAPMC, la sectiunea „Proiecte port/ Politici si strategie port”.

Retea informatica performanta

In anul 2006, conducerea CNAPMC a depus eforturi si pentru imbunatatirea sistemului informatic si realizarea unei platforme IT integrate pentru comunitatea portuara. Astfel, s-a dezvoltat portalul companiei, avand in vedere extinderea sferei de activitate a sistemului la nivelul comunitatii portuare, prin interconectarea consumatorilor de servicii informatice si administrarea schimburilor de date intre membrii comunitatii (autoritati si agenti economici), prin furnizarea de servicii de securitate informatica, autorizare si contorizare a accesului la resursele sistemului si prin furnizarea de servicii de cautare si organizare a informatiei in scopul facilitarii colaborarii si cooperarii intre organizatiile care activeaza in cadrul platformei portuare. De asemenea, s-a urmarit si integrarea si interconectarea cu alte sisteme nationale (Sistemul Electronic National) sau internationale (porturi, autoritati si organizatii internationale). In etapa actuala, in cadrul primei directii de orientare, sunt implementate, in faza de testare sau in curs de dezvoltare, mai multe functionalitati, printre care se numara oportunitati de afaceri (in aceasta sectiune firmele isi pot face cunoscuta activitatea propriei firme, care va fi astfel vizualizata de potentiali clienti in fiecare zi si au posibilitatea de a intalni parteneri de afaceri si de a lansa cereri de cooperare). Alte oportunitati se refera la catalogul comercial (actualizarea informatiilor generale despre propria firma: profil de activitate, date de contact, tarife etc.), la catalogul naval – Buletin de Pilotaj Online (care se refera la gestiunea fluxului informational pentru programarea miscarii navelor in portul Constanta, avand la baza buletinul de pilotaj). Daca primul serviciu este deja implementat, ultimele doua sunt in prezent in faza de testare. Important este ca implementarea acestui sistem integrat IT va avea ca rezultat fluidizarea circuitului documentelor intre autoritati si companiile implicate in activitatea portuara.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă