Şase oameni au murit în Siria până la această oră, în prima zi a Sărbătorii Sacrificiului (Eid al-Adha), spun activiştii, potrivit The Guardian, în ediţie electronică.
Cinci dintre morţi sunt din provincia Homs, care a devenit unul din centrele demonstraţiilor şi represiunilor, de-a lungul celor şapte luni de proteste.
Observatorul sirian pentru Drepturile Omului susţine că a şasea persoană a fost ucisă când trupele guvernamentale au bombardat oraşul Hama.
Armata a tras ca să împrăştie şi civilii din Damasc, dar nu s-au raportat, până la această oră, victime.
Violenţele apar în contextul în care, în urmă cu câteva zile, Siria a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu Liga Arabă, iar preşedintele Bashar al-Assad a fost de acord să oprească violenţele şi să ajungă la un consens cu opoziţia.
Şeful Ligii Arabe, Nabil Elaraby, a avertizat încă de ieri că abaterea de la înţelegere ar putea avea consecinţe dezastroase pntru regimul de la Damasc. Elaraby şi-a exprimat „îngrijorarea şi regretul pentru că violenţele continuă pe tot teritoriul Siriei”.
Vineri, protestele împotriva regimului lui al-Assad s-au soldat cu încă 15 morţi, potrivit activiştilor citaţi de The Guardian.
Sâmbătă, activiştii au anunţat că trupele guvernamentale au intrat cu tancurile în Homs. Cinci oameni au murit, se arată în rapoartele Observatorului sirian pentru Drepturile Omului şi Comitetului Local.
Planul Ligii Arabe era ca Siria să oprească violenţele şi să scoată tancurile şi maşinile blindate din oraşe, să elibereze prizonierii politici şi să permită accesul în ţară jurnaliştilor şi grupurilor pentru drepturile omului.
Sâmbătă, Bashar al-Assad a eliberat 553 de disidenţi, ca să marcheze Sărbătoarea Sacrificiului, una dintre cele mai importante sărbători islamice, potrivit agenţieii Sanaa. Deţinuţii ar fi fost implicaţi în proteste, dar nu ar fi fost acuzaţi de nici o crimă.
Până în prezent, peste 3.000 de oameni au murit în Siria, ca urmare a protestelor împotriva regimului lui Bashar al-Assad, conform datelor furnizate de Naţiunile Unite.