Bărbatul care a protestat, miercuri, timp de şapte ore pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni, ameninţând că se împuşcă în cap, a fost prezentat procurorilor, care au emis ordonanţă de internare la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, urmând să fie examinat de medicii de la INML.
El a fost internat, miercuri noapte, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, după ce poliţiştii Secţiei 22 îl reţinuseră, iar procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 6 au emis pe numele lui ordonanţă de internare, a declarat, joi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, informeaza Mediafax.
Conform procedurii, medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) urmează să-l examineze, după care se va lua o decizie cu privire la situaţia sa.
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, s-a urcat, miercuri, în jurul orei 8.30, pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni şi a ameninţat că se împuşcă în cap cu un pistol dacă nu vine preşedintele Traian Băsescu să discute cu el.
El a afişat o pânză pe care scria „Nu există drepturile omului în România. Vă rog să îmi daţi dreptul la moarte” şi s-a legat de stâlpul de iluminat cu o sârmă prinsă în jurul gâtului. Bărbatul spunea că a fost nedreptăţit într-un proces cu firma la care a lucrat.
Cinci negociatori de la Poliţia Capitalei au discutat aproximativ şapte ore cu bărbatul, reuşind să-l convingă să coboare de pe stâlp în jurul orei 15.30.
Bărbatul a mai încercat să se sinucidă, el fiind diagnosticat cu „sindrom depresiv reactiv şi tulburare de personalitate polimorfă, au declarat sursele oficiale.
Potrivit surselor citate, bărbatul este la a treia urcare pe stâlp şi a încercat să se sinucidă cu apă grea.