3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialSingura rațiune pentru care politicienii vor să devină doctori: banii

Singura rațiune pentru care politicienii vor să devină doctori: banii

Politicienii, magistrații, primarii nu își doresc titlul de doctor doar pentru a se împăuna cu el. Pentru a-l atârna pe perete în living stârnind invidia musafirilor: „Uite, vecine, tu ai un etaj în plus la vilă, dar eu am doctorat în drept“. Sau: „Ți-ai luat un Ferrari? Eu, un doctorat în științe militare“. Acest lucru pare să fi dorit să ni-l sugereze fostul premier Victor Ponta atunci când a anunțat că va renunța la doctorat pentru că i-a adus numai necazuri. La fel, procurorul interimar al României, Bogdan Licu, a declarat oftând, dar cu zâmbetul pe buze, că vrea să renunțe, din motive personale, la titlul de doctor. Ca și cum ar fi o povară pe care de nevoie și-a asumat-o.

Să nu îi credeți. Titlul de doctor nu este asemenea unei decorații pe care o pune, la grămadă, în pieptul unor sportivi, medici sau revoluționari și într-un cadru festiv președintele Klaus Iohannis la Cotroceni. Nici nu poate fi asimilată titulaturii de cetățean de onoare, sărbătorită cu mici și bere. Cu titlul de doctor la purtător se câștigă bani. Mulți bani. Fără titlul de doctor, de la 1 ianuarie 2015, nu mai poți fi nici măcar asistent, cu atât mai puțin profesor universitar. Sigur, fostul premier Victor Ponta a făcut o golănie și a amânat – fără vreo explicație – intrarea în vigoare a acestei prevederi pentru toamna acestui an. Apoi, fără un titlu de doctor la purtător Gabriel Oprea nu ar fi putut ajunge conducătorul extrem de multor doctorate. Din această postură, el a câștigat sume importante de bani.

Titlul de doctor îți deschide noi perspective financiare. Majoritatea politicienilor, demnitarilor, primarilor, magistraților sunt absolvenți ai Facultății de Drept. Dacă ești doctor în drept, intri în Barou fără să mai participi la un examen extrem de complicat și unde există o competiție acerbă. Cu titlul de doctor în drept luat printr-un plagiat vizibil de pe Lună, Victor Ponta a eludat examenul de intrare în Barou, pentru ca, ulterior, din avocatură să câștige peste un milion de lei (lăcomia de a încasa bani pentru servicii juridice inexistente îi poate fi fatală lui Ponta, care are un dosar penal pentru aceste fapte).

Când nu câștigă bani în mod direct, unii dintre doctorii care obțin această titulatură prin fals/plagiat își trafichează influența academică pentru a câștiga o poziție mai bună în societate, în mediul academic etc. Spre exemplu, în cazul în care ești militar în rezervă și vrei să îți mai pui o stea pe umăr, dovada unei cariere academice de excepție ajută mult. Așa o fi gândit, spre exemplu, generalul Neculai Onțanu, doctor și acuzat de plagiat, acum arestat preventiv. Sau primarul din Voluntari, care este de două ori doctor.

Lucrurile pot lua un aspect penal pentru cei care au plagiat. Săptămâna aceasta a fost aprobat Regulamentul de funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, devenind limpede cum pot fi retrase titlurile de doctor. În acest context, mă aștept ca după Ponta și Licu să mai existe și alte cereri de retragere unilaterală a titlului de doctor. E mult mai puțin dăunătoare, în planul imaginii publice, o renunțare benevolă la titlul de doctor, decât dacă ar surveni în urma unui verdict oficial semnat și parafat și de către ministrul Educației (așa prevede noul ordin). De asemenea, eviți o mediatizare negativă de durată (analiza lucrării de doctorat durează o lună). Un verdict de plagiat parafat de o instituție a statului (Ministerul Educației) poate deschide calea unor acțiuni penale. Universitățile care au angajat ca profesori falși doctori îi vor putea acționa în instanță pentru a recupera sumele ce au reprezentat remunerația acestora, cerând în plus și o despăgubire morală. Doctoranzii îl pot acționa în judecată pe conducătorul de doctorate Gabriel Oprea dacă se dovedește că și el a plagiat. În timp ce unii clienți, dacă cred că au fost prost reprezentați în instanță, îl pot da în judecată pe Victor Ponta.

Verdictele de plagiat parafate de către Ministerul Educației ar putea crea o serie de reacții în lanț – unele de natură penală – pe care acum abia le putem întrevedea.

Cele mai citite

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

VIDEO. Poluarea cauzată de scurgerile de petrol de pe coasta Mării Negre din Rusia și Crimeea este în creștere

Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență din Rusia și voluntarii curăță mii de tone de petrol care au contaminat kilometri întregi de plaje de...

Inspectorii antifraudă fiscală, amenzi și confiscări de peste 117 milioane de lei în patru luni

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, între septembrie și decembrie 2024, o campanie intensă pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma acțiunilor operative...
Ultima oră
Pe aceeași temă