40 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialSindicatul care a schimbat lumea

Sindicatul care a schimbat lumea

Ales de numai un an in fruntea Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul al II-lea facea in 1979 o vizita in Cracovia natala si proclama in fata unui milion de polonezi inmarmuriti de emotie: „Nu va fie teama!”.
Pe 7 august 1980, conducerea santierului naval „Vladimir Ilici Lenin” din Gdansk a concediat-o pe muncitoarea Anna Walentynowicz pentru activitati sindicale ilegale. O saptamana mai tarziu, pe 14 august, cei 17.000 de muncitori ai santierelor au declansat o greva de protest fata de aceasta concediere abuziva, dar si fata de o recenta crestere a preturilor la alimente. Un electrician somer, Lech Walesa, a reusit sa scape de urmarirea politiei politice si sa se strecoare nevazut prin poarta 2 in incinta santierului. Curand, avea sa devina liderul muncitorilor. Greva a continuat si, in zilele care au urmat, miscarea s-a amplificat, cuprinzand alte 20 de fabrici.
Temandu-se sa nu scape evenimentele din mana, puterea comunista a acceptat sa negocieze. Dupa 17 zile de greva, pe 31 august, Walesa a aparut in curtea santierului cu un mesaj devenit istoric: „Avem un sindicat independent care se va autoguverna. Avem dreptul la greva”. In septembrie 1980 lua fiinta oficial sindicatul „Solidaritatea” (Solidarnosc), primul sindicat liber din lumea comunista, prima bresa in sistem. In numai 15 luni, numarul membrilor creste de la un milion la zece milioane, aproximativ o treime din populatia adulta a Poloniei. Muncitori, tarani, dar si intelectuali se inscriu in acest sindicat incurajat puternic de Biserica, dar si de Occident.
In Uniunea Sovietica, stapanii comunisti incep sa simta fiori. In decembrie, la reuniunea de la Moscova, Pactul de la Varsovia da publicitatii o declaratie de „sustinere si solidaritate frateasca” cu liderii comunisti ai Poloniei in incercarea de „a depasi dificultatile prin care trece tara”. Dupa numai cateva zile, pe 13 decembrie, primul ministru al Poloniei, generalul Wojciech Jaruzelski, declara Legea martiala si scoate „Solidaritatea” in afara legii. Majoritatea liderilor sindicatului, inclusiv Walesa, sunt arestati. Mustaciosul si abrazivul electrician petrece aproape un an in inchisoare si alti sapte sub supravegherea stricta a politiei politice. In 1983 isi trimite sotia la ceremonia de la Oslo sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace, de teama ca nu i se va mai permite intoarcerea in tara.
Urmeaza o perioada intunecata in care „Solidaritatea” actioneaza subteran, beneficiind insa de sprijinul moral al Vaticanului si de cel financiar oferit de sindicatele americane. „O noua relatie umana se creeaza in acei ani – crede unul din liderii miscarii, istoricul Bronislaw Geremek – intre liderii Bisericii, muncitori, tarani si intelectuali”.
La inceputul lui 1989, sub imensa presiune sociala, Jaruzelski cedeaza si accepta sa negocieze cu „Solidaritatea”. Dupa doua luni, cele doua parti semneaza un acord de 400 de pagini prin care se instituie reforme economice si politice. In iunie se organizeaza alegeri. „Solidaritatea” castiga si formeaza primul guvern necomunist din blocul sovietic. Sase luni mai tarziu cadea zidul Berlinului.
Astazi, Walesa demisioneaza din sindicat. „Solidaritatea” si-a indeplinit rolul, dar undele seismului declansat acum 25 de ani continua sa se resimta, producand socuri cum au fost cele de la Tbilisi sau Kiev. Poate vor ajunge, in curand, si la Moscova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă