3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialSindicalistii nu accepta "curba de sacrificiu"

Sindicalistii nu accepta „curba de sacrificiu”

Ieri, 19 iulie, in sala ronda a Prefecturii Braila a avut loc o noua sedinta a Comisiei de dialog social, cu participarea reprezentantilor administratiei si ai Sindicatului liber de la „Promex” Braila. Subiectul intalnirii l-a constituit memoriul inaintat de sindicalisti, care au solicitat sprijinul autoritatii publice in respectarea prevederilor din contractul de munca cu privire la salarizare. Staicu Radulescu, liderul sindicatului brailean, a sustinut in inter-ventia sa necesitatea ca administratia si patronatul societatii „Promex” sa recunoasca prevederile contractului colectiv de munca 2003-2007 si pe cele ale contractului colectiv de munca pe ramura, la capitolul „Salarizare – Drepturi si obligatii salariale”. Totodata, liderul sindical s-a referit si la situatia grea prin care trece o buna parte a salariatilor uzinei, problemele sociale fiind rezultatul, in opinia sa, al salariilor foarte mici. De mentionat ca, in prezent, salariul minim la societatea brailena este de 405 lei, fata de 540, cat este stipulat in contractul colectiv pe ramura. Raspunsul patronatului si al administratiei a fost prezentat de managerul societatii, Costel Spiridon, care a specificat faptul ca nu poate mari salariile angajatilor decat prin introducerea in salarii a diferitelor sporuri de care acestia beneficiaza in prezent. Un punct aparte al discutiilor l-a reprezentat interventia primarului municipiului, Constantin Sever Cibu, fost director general al IUG „Progresul” Braila, cum se numea „Promex” inainte de Revolutie, dat afara din uzina in 1991 de catre sindicalistii de atunci. Primarul a tinut fatis partea patronatului, incercand sa-i convinga, fara succes, pe reprezentantii salariatilor prezenti asupra faptului ca, daca se vor mari salariile, societatea risca sa-si inchida portile. Aflat la „timona” intalnirii, Nicolae Mitroi, prefectul judetului Braila, a incercat si a reusit sa pastreze o decenta a dialogului, interventiile sale aducand claritate si eficienta intr-o sala „incinsa” de interese contradictorii. Partile – atat administratia, cat si sindicatul – au convenit, in finalul intalnirii, ca exista loc de dialog si ca, pana vinerea viitoare, institutia prefectului va primi o informare asupra celor negociate in aceasta perioada.

Cele mai citite

Poliția de Frontieră: Peste 32.000 de persoane verificate în aplicația eDAC, după integrarea în Schengen

Polițiștii de frontieră efectuează controale aleatorii, în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră În primele zile ale integrării României în Spațiul...

Mario Rondon se retrage din fotbal! „E timpul”

Atacantul venezuelean, în vârstă de 38 de ani, și-a încheiat cariera profesionistă, după ce a câștigat șase trofee în România cu CFR Cluj și...

PSG, victorie în Supercupa Franței! Ousmane Dembélé aduce trofeul în prelungiri

Paris Saint-Germain a câștigat Supercupa Franței, învingând-o pe AS Monaco cu scorul de 1-0, grație unui gol marcat de Ousmane Dembélé în minutul 90+2. PSG...
Ultima oră
Pe aceeași temă