Reprezentanții medicilor și pacienților sunt mulțumiți de numirea lui Vlad Voiculescu la conducerea Ministerului Sănătăţii deoarece cunoaște foarte bine sistemul medical din țara noastră și va putea contribui la rezolvarea celor mai grave probleme.
Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat pentru România Liberă că Vlad Voiculescu este un om care poate iniția o adevărată reformă în Sănătate deoarece cunoaşte foarte bine realităţile din sistemul de sănătate din România.
Vasile Barbu este convins că echipa noului ministru al Sănătăţii va face lucruri bune: "Pentru noi este o bucurie. Va pune măcar primele cărămizi în realizarea acelei structuri de rezistenţă pentru reformarea sistemului de sănătate şi sunt convins că va gestiona foarte bine următoarea perioadă, chiar dacă va fi un timp scurt pentru rezolvarea acestor crize majore – infecţiile nozocomiale, calitatea medicamentelor, accesul pacienţilor la medicamente, reforma în ce priveşte preţurile medicamentelor. Abia aştept să avem un secretariat general pentru inovaţie în Ministerul Sănătăţii, să dăm drumul mai departe la tehnologiile noi, să se facă evaluarea tehnologiilor medicale la modul real, astfel încât să putem adopta medicamente noi, protocoale medicale noi, pentru că în sănătate, ştim bine, în fiecare fracţiune de secundă se face inovaţie, iar noi, românii, suntem izolaţi şi sper ca acei feudali care au ţinut sistemul de sănătate pe loc atâţia ani, din orgolii, din interese, să fie învinşi de data aceasta de echipele pe care Vlad Voiculescu le va pune la treabă în următoarea perioadă".
La rândul său, Radu Gănescu, președintele Coalitiei Organizațiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC), a declarat pentru România Liberă că speră că va avea o colaborare foarte bună cu noul ministru al Sănătăţii: "Vorbim de o persoană care ştie ce înseamnă problemele din sistemul de sănătate. Este chiar implicat în sprijinirea pacienţilor din România. Cred că va fi o colaborare promiţătoare, cel puţin la prima vedere. Chiar ne punem mari speranţe, pentru că suntem într-un an foarte greu pentru sănătate, cu foarte multe probleme, adunate de-a lungul timpului, şi este nevoie de cineva care într-un fel sau altul să pună punctul pe i".
Radu Gănescu ne-a mai spus că organizaţia pe care o conduce salută iniţiativa preşedintelui Iohannis de a pune pe agenda de discuţii a CSAT sănătatea, pentru că este o problema la ora actuală: "Credem că primele puncte care ar trebui să fie puse în discuţie, pe lângă situaţia dezinfectanţilor diluaţi, lipsa medicamentelor este foarte importantă, nevoia de a susţine medicii să rămână în ţară, problema managementului din spitale, pentru că aici, din nefericire, foarte mulţi pacienţi se confruntă cu situaţii dificile când ajung pe patul unui spital – şi cred că şi aici ar trebui luate foarte multe măsuri – şi multe alte lucruri, la fel de importante pentru noul ministru".
Asociațiile medicilor îşi manifestă în continuare deschiderea către dialog social pentru rezolvarea problemelor semnalate în mod repetat în sistemul medic. Este vorba, potrivit unui comunicat de presă, de reglementarea timpului de lucru potrivit normelor europene şi Codului Muncii, acordarea sporului de doctorat şi renegocierea contractului cadru în concordanţă cu realităţile sistemului.