Simona Halep, cap de serie 2, va evolua pentru a treia oară consecutiv, la US Open, în fața unei jucătoare pe care o va întâlni pentru prima dată în cariera sa. Românca o va întâlni, în turul al treilea, pe americanca Shelby Rogers, 154 WTA.
Cea mai dificilă adversară pe care româncă o putea întâlni în această rundă era Kurumi Nara (82 WTA), însă japoneza a fost eliminată de Rogers cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 36 de minute de joc.
Halep și Rogers se vor întâlni sâmbătă, ora urmând să fie anunțată de organizatori. Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului după ce a eliminat-o pe Katerina Bondarenko, poziţia 104 WTA, scor 6-3, 6-4.
Rogers, în vârstă de 22 de ani, s-a calificat pentru prima dată în turul al treilea al unui Grand Slam. Ea a mai ocupat în trecut locul 70, cea mai bună poziție a carierei.
Cea mai bună performanţă din cariera Simonei Halep la US Open este calificarea în optimile de finală, în 2013.