11.3 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSpecialSimona Halep, reacție SURPRINZĂTOARE: "Nu am obiective, nu am așteptări de la...

Simona Halep, reacție SURPRINZĂTOARE: “Nu am obiective, nu am așteptări de la mine!” Ce se întâmplă în SUA

Simona Halep, locul 3 WTA, a spus că nu și-a stabilit obiective pentru sezonul de hard din SUA și că nu mai are așteptări de la ea. Nu este interesată de clasamentul mondial, însă urmărește doar să-și asigure calificarea la Turneul Campioanelor.

“Nu am obiective, nu am aşteptări de la mine, vreau doar să obţin calificarea la Singapore în acest an, aşa că joc fără presiune şi vreau să văd cât de bună pot fi în acest sezon pe hard. M-a ajutat să am o pauză lungă acasă, am avut nevoie de ea, pentru că am fost puţin obosită. Pot spune că am avut rezultate slabe pe zgură şi pe iarbă, dar m-am antrenat din greu acasă şi vreau doar să regăsesc modalitatea de a lupta pentru fiecare minge, pentru victorie“, a declarat Halep, conform site-ului oficial al WTA.

Citește și Româncele iau startul, marți, în turneul Premier 5. La ce oră joacă Halep și Gavrilova

Românca este a doua favorită la cel mai important turneu din Canada și a avut acces liber în primul tur. Ea va juca miercuri seara, împotriva câștigătoarei dintre Jelena Jankovici şi Caroline Garcia. 

Nu este pentru prima dată când Halep spune că nu are obiective, cu toate că ultinele dăți când a avut astfel de afirmații evoluțiile sale au fost sub așteptări. Românca trece printr-o criză de joc după ce a eșuat în sezoanele de zgură și iarbă. Singurele sale rezultate remarcabile din acest an au venit tot pe hard, în prima parte a anului.

Halep are nevoiue să ocupe minim locul 8 mondial în următoarele două luni pentru a se califica la Turneul Campioanelor. Ea se menține în prezent pe locul 3 mondial, însă o serie de evoluții slabe în SUA ar putea-o trimite până pe poziția a 5-a.

Citește și Clasament WTA: Ce poziții ocupă româncele după prima săptămână a US Open Series

Românca a mai spus, pentru wtatennis.com, că în Canada s-a simțit mereu ca acasă deoarece a beneficiat mereu de susţinerea multor români. “Îmi place mult aici pentru că mereu vin mulţi români să mă susţină, chiar şi la antrenamente. Am jucat bine în trecut, turneul este frumos, terenul central este extraordinar, aşa că abia aştept să încep competiţia, de fapt să joc primul meci, care o să fie unul de dublu.”

Halep a obținut o primă mare victorie în carieră în 2011, când a ajuns în turul al doilea al Rogers Cup, tot la Toronto, din calificări, şi a eliminat-o, în primul tur, pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, scor 4-6, 6-4, 6-3.

Citește și Venus Williams, ELIMINATĂ în primul tur la turneul WTA de la Toronto

Simona Halep trebuia să joace luni la Rogers Cup o partidă de dublu, dar aceasta nu s-a putut disputa din cauza ploii, meciul fiind reprogramat pentru marţi, Ea face pereche cu sportiva rusă Daria Gavrilova.

Rogers Cup, turneu din categoria Premier 5, este prima competiţie la care participă Simona Halep după eliminarea suferită în primul tur la Wimbledon, la finalul lunii iunie.

Citește și TOP 20 “Pensionari” MILIONARI din MLS. Cât câștigă anual fotbaliști ca Pirlo sau Drogba în America

 

Cele mai citite

După Transnistria, alt pericol în Republica Moldova: Autonomia Găgăuză, cu 98% la sută din locuitori pro-Rusia

În contextul în care pe 28 februarie autoritățile de la Tiraspol ar urma să ceară anexarea Transnistriei la Rusia, este posibil ca Putin...
Ultima oră
Pe aceeași temă