Dacă n-ai fi știut rezultatul și ai fi aterizat din întâmplare în conferința de presă a Simonei, ai fi putut să juri că ea a câștigat meciul.
Zâmbitoare, relaxată și mulțumită cu efortul depus pe teren, Simona a venit la discuția de după meci cu o stare câtuși de puțin alterată după eșecul cu Ivanovic. Ba, dimpotrivă. Dintr-o suflare, a demontat grija principală a fanilor de acasă: “Am suficient timp să mă recuperez și să fiu în cea mai bună formă pentru mâine”. Și, bineînțeles, discuția s-a învârtit în jurul a câteva teme care au făcut valuri azi pe Internet. Să vedem.
Simona e întrebată, apoi, dacă era la curent cu calculele și scenariile făcute în jurul meciului, așa că, treptat, discuția ajunge către principala consecință a acestui rezultat, promovarea Serenei în semifinale. Simona are o părere cât se poate de bine conturată pe acest subiect: