Semifinala jucată de Simona Halep la Mastersul de la Roma i-a adus constănţencei punctele necesare pentru un salt impresionant în clasamentul mondial. Mai exact, jucătoarea a urcat numai puţin de 20 de poziţii şi se află acum pe locul 44. Cea mai bună clasare a româncei în topul WTA datează însă din 28 iunie 2012 când s-a aflat pe locul 37.
Constănţeanca a reuşit să obţină la Roma şi premiul necesar pentru a depăşi milionul de dolari câştigaţi din tenis. La 21 de ani, sportiva constănţeană a reuşit să adune 1.045.187 dolari, aproximativ un sfert din această sumă fiind obţinută în urma evoluţiilor de anul acesta.
Simona Halep va coborî însă în clasament, deoarece săptămâna aceasta a spus pas turneului de la Bruxelles, unde anul trecut ajungea până în finală. Doreşte însă să se odihnească deoarece săptămâna viitoare începe al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros. „Am spus pas turneului din Belgia deoarece am avut o săptămână grea la Roma şi am nevoie de odihnă. Vreau să mă prezint în cele mai bune condiţii la Roland Garros unde sper să ajung într-o fază cât mai înaltă”, a declarat Halep.
La Roma a a jucat şi constănţeanul Horia Tecău el fiind eliminat de asemenea în finală şi tot de liderii ierarhiei mondiale, gemenii americani Bob şi Mike Bryan. Constănţeanul se menţine pe locul 7 în ierarhia individuală a jucătorilor de dublu, în timp ce în clasamentul perechilor, acolo unde figurează alături de bielorusul Max Mirnyi, a urcat de asemenea pe 7, poziţie ce le asigură celor doi participarea la Turneul Campionilor programat la final de an.