Îmbrăcată într-un trening albastru, Simona a apărut în spatele unui oficial care a condus-o direct într-un studio de televiziune. A ieșit după câteva minute și, înainte de conferința de presă oficială, a rămas pentru o discuție improvizată cu presa română, pe culoarul de acces către Press Center.
Proaspătă, relaxată, evident mulțumită, cu o mină luminoasă. Din primele câteva vorbe, identifică și atinge toate ideile importante ale acestei victorii: “Mi-am găsit din nou starea de luptă și asta mă face foarte fericită. A fost dificil, pentru că ea o jucătoare foarte bună, dar eu am și servit bine, am și returnat bine, am și stat în teren bine. Am fost și agresivă, am lovit mingea bine și am făcut destule lovituri direct câștigătoare. Am jucat punct cu punct și am fost foarte concentrată. Sunt bucuroasă și vreau să mă bucur de această victorie, pentru că e importantă pentru mine. A fost o zi frumoasă și vreau să mai am astfel de zile aici”.
De ce e în mod special atât de importantă? Și, mai ales, nu-i așa că a revenit bucuria de a fi pe teren?, întreb.
“A fost foarte important pentru că la Beijing am avut probleme de sănătate, după Wimbledon au fost și problemele de la gleznă și, în general, a fost o perioadă dificilă pentru mine. Dar am uitat-o deja după meciul din seara asta. M-am regăsit pe mine, mi-am regăsit încrederea și asta mă bucură cel mai mult”, se însuflețește Simona.