4.7 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSpecialSimona Halep a câştigat finala de la Montreal. Revenire spectaculoasă pe locul...

Simona Halep a câştigat finala de la Montreal. Revenire spectaculoasă pe locul 3 ATP

Simona Halep e campioana de la Montreal 2016, după o finală dominată categoric, scor 7-6(2), 6-3 în faţa americancei Madison Keys (12 WTA). Halep, care de luni va reveni pe locul al treilea în clasamentul WTA, s-a impus într-o oră și 15 minute în fața numărului 12 mondial.

Simona Halep a câștigat al 14-lea său titlu din carieră și al treilea din acest an. Titlurile Simonei la simplu sunt următoarele: 2013 — Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia, 2014 — Doha, București, 2015 — Shenzhen, Dubai, Indian Wells, 2016 — Madrid, București, Montreal. Agerpres scrie că Simona a mai jucat opt finale: 2010 — Fes, 2011 — Fes, 2012 — Bruxelles, 2014 — Madrid, Roland Garros, Turneul Campioanelor, 2015 — Toronto, Cincinnati.

Halep (24 ani) are 3-1 acum în meciurile directe cu Keys (21 ani), pe care a mai învins-o în 2014, în turul al doilea la Roma, cu 5-7, 6-0, 6-1, și anul acesta la Wimbledon, în optimi, cu 6-7 (7), 6-4, 6-3. Singurul succes al americancei s-a consemnat în 2014, în primul tur la Sydney, cu 6-1, 6-4.

În finala de la Montreal, Halep a început cu break, dar apoi meciul a fost echilibrat. Românca s-a desprins la 4-2, dar Keys a restabilit egalitatea și meciul a ajuns în tiebreak, unde Halep s-a impus categoric, cu 7-2. Simona Halep a început în forță setul al doilea și a condus cu 3-0, iar apoi s-a mers cu serviciul, românca învingând cu 6-3.

Halep, finalistă anul trecut la openul canadian (care are loc alternativ, la Montreal și Toronto), a primit un cec de 497.700 dolari și 900 de puncte WTA, urmând să joace și finala de dublu, alături de Monica Niculescu, împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina.

Cele mai citite

Exporturile de Săniuța către Rusia, așteptate să crească. Mulți ruși nu pot sta pe schiuri cum vrea Putin

Ilustrație: Marian Avramescu Exporturile de votcă Săniuța către Federația Rusă sunt așteptate să crească spectaculos, după ultimele doleanțe exprimate public de liderul de la...

Exporturile de Săniuța către Rusia, așteptate să crească. Mulți ruși nu pot sta pe schiuri cum vrea Putin

Ilustrație: Marian Avramescu Exporturile de votcă Săniuța către Federația Rusă sunt așteptate să crească spectaculos, după ultimele doleanțe exprimate public de liderul de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă