6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSiemens plateste o amenda-record pentru coruptie

Siemens plateste o amenda-record pentru coruptie

» Compania germana Siemens a platit ieri 800 milioane dolari amenda pentru a scapa de o ancheta de coruptie si a putea participa la licitatii in SUA.

Amenda de 800 milioane dolari ceruta de Departamentul Justitiei si de SEC (Securities and Exchange Commission) din SUA depaseste de aproape 20 de ori precedentul record, reprezentat de penalizarea cu 44 milioane dolari, anul trecut, a companiei petroliere Baker Hughes, acuzata de mituirea unor oficiali guvernamentali din Kazahstan. Chiar daca este un record, amenda este mult sub suma maxima care s-ar fi putut pretinde, estimata la 2,7 miliarde dolari, motiv pentru care ieri, dupa anuntarea intelegerii dintre Siemens si autoritatile americane, actiunile companiei germane la burse au crescut.
Potrivit intelegerii, Siemens a recunoscut faptul ca sistemul de controale interne a fost neadecvat si ineficient, dar nu a pledat oficial vinovat in cazul acuzatiilor de dare de mita. In plus, va putea participa in continuare la licitatii pentru proiecte de infrastructura in SUA, fiind insa monitorizata timp de patru ani.
Siemens, cea mai mare com-panie de inginerie din Europa, producand de la turbine eoliene la echipamente pentru centrale electrice sau trenuri de mare viteza, este acuzata de SEC ca a dat mita in cel putin 4.283 de cazuri, in valoare totala de 1,4 miliarde dolari, in perioada martie 2001-septembrie 2007. Ca acoperire pentru mita, responsabili din esaloanele superioare ale Siemens recurgeau la diferite practici, mergand de la modificarea cifrelor din evidentele contabile pana la semnarea de false contracte de consultanta.

» Mita pentru presedintele Argentinei
Ancheta a aratat ca Siemens a platit mita unor oficiali din cel putin zece tari. Printre beneficiari figureaza si presedintele din acea perioada al Argentinei, Carlos Menem, care ar fi primit in 1998 si 1999 cel putin 2,6 milioane dolari pentru a "ajuta" Siemens sa obtina un contract pentru carduri de identificare electronica. Compania a mai platit mita pentru furnizarea de echipamente de transport petrolier in Venezuela, echipament medical in China, Vietnam si Rusia, echipament pentru centrale electrice in Irak si Israel, rafinarii in Mexic si echipament pentru telecomunicatii in Nigeria si in Bangladesh. Investigatiile de coruptie declansate impotriva Siemens in 2006 ar putea duce la amendarea companiei si arestari in alte state, au declarat pentru Wall Street Journal surse apropiate anchetei.

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă