Referendumul privind ieșirea sau rămânerea Marii Britanii în UE a schimbat deja blocul comunitar. Indiferent care va fi rezultatul votului din 23 iunie, nimic nu mai poate fi cum a fost din 1990 încoace. De fapt, euroentuziaștii au dispărut deja din aproape toate țările membre, euroscepticii sunt tot mai vizibili în mediile de informare, iar euroalergicii par să fi cucerit pe rând parlamente, guverne și instituții naționale care au în fișa postului politicile de integrare și consolidarea Uniunii.
Până și Hubert Vedrine, fost ministru de Externe al Franței atât în epoca François Mitterrand, cât și sub președinția lui Jacques Chirac, a declarat într-un interviu că “UE trebuie să ia o pauză, dacă nu vrea ca populația să o respingă cu totul”, uimindu-i pe cei care știu că el și-a dedicat două decenii de viață integrării europene. Deocamdată, instituțiile comunitare și-au amânat până după referendum deciziile care ar putea avea un impact negativ asupra campaniei britanice, încercând astfel să menajeze sau să ajute tabăra anti-Brexit. Consiliul European din luna iunie a fost reprogramat și va avea loc la mai bine de o săptămână după ce Londra va fi anunțat rezultatele scrutinului.
În cazul în care victoria revine adepților ieșirii din UE, proiectul Strategiei Globale de Securitate, inițiat de șeful diplomației de la Bruxelles, Federica Mogherini, va fi abandonat. La extinderea Uniunii s-a renunțat practic oficial de anul trecut. O dată cu criza refugiaților, s-a văzut clar că problemele de securitate și de politică externă comună impun o coordonare mai mare a deciziilor. Atacurile de la Paris și Bruxelles au confirmat în mod tragic necesitatea partajării informațiilor și a unor politici de securitate corelate. Orice referire la această temă inflamează însă partidele naționaliste și provoacă daune liderilor care susțin o aprofundare a integrării. Ca atare, ideea unui sistem comun de apărare nu mai poate fi asumată, cel puțin în această etapă, nici la nivelul instituțiilor comunitare, nici în capitalele atente la propriile riscuri politice și electorale.
Ce-i drept, premierul britanic, David Cameron, a pledat constant în favoarea rămânerii țării sale în UE cu argumentul că astfel ea va fi mai sigură și mai protejată de atacuri teroriste. Marea Britanie n-a făcut însă nimic în ultimii ani pentru a materializa Acordul de cooperare militară lansat împreună cu Franța în 2010, care prevedea creșterea capabilităților colective ale NATO și apărării europene. De fapt, încheierea unui acord de cooperare franco-britanic a blocat dinamica UE în materie, prefigurând eșecul politicilor comune de securitate. Atât foștii aliați politici, cât și adversarii îi reproșează lui Cameron lipsa de implicare din anii când ar fi trebuit să se implice, adică lipsa de rezultate în zona securității, pe care el o invocă acum drept scut și pavăză. Amânările și ambiguitățile se răzbună, iar viitorul politic al liderului britanic, ca și viitorul UE, atârnă de voturile celor care se vor prezenta la urne în câteva săptămâni.
În opinia experților de la Carnegie Europe, indiferent dacă la Londra vor câștiga sau nu cei care doresc rămânerea în UE, Bruxelles-ul trebuie să adopte o politică de securitate și apărare credibilă, fiindcă altfel nu va putea evita colapsul. Dar dacă UE va continua, după Brexit, să se joace cu focul, mergând pe linia revoltelor antieuropene declanșate deja vocal în Franța și Grecia, la pachet cu disensiunile pe tema Rusiei, orchestrate diplomatic la Berlin, Paris sau Budapesta?
Din majoritatea dezbaterilor și analizelor dedicate Brexit-ului reiese că miza acestuia nu e atât soarta Marii Britanii, care va supraviețui și după referendum, cât mai ales soarta UE. Analiștii de la European Council on Foreign Relations avertizează însă că, prin ieșirea din UE, britanicii își vor pierde influența asupra aliaților și vor contribui în primul rând la slăbirea NATO, pe care și-o doresc atât de mult Vladimir Putin și fanii săi de pretutindeni. Ca stat membru UE, Anglia s-a bucurat de toate avantajele în domeniul securității, beneficiind de cooperarea cu poliția comunitară și cu serviciile de informații pentru a ține sub control criminalitatea, terorismul și migrația. Opțiunile britanice în privința regimului de sancțiuni la adresa Rusiei și Iranului au avut câștig de cauză, devenind decizii ale UE, iar prin părăsirea blocului comunitar interesele britanice de securitate ar fi afectate iremediabil.
În cadrul UE, Marea Britanie e mai atractivă și mai importantă pentru mulți parteneri regionali non-europeni decât ar fi autoexcluzându-se din blocul comunitar. Nu doar liderii SUA, ci și cei din China, India, Australia, Noua Zeelandă etc. au făcut apeluri în favoarea rămânerii, chiar dacă vocile partidelor de opoziție din Franța, Grecia sau America se alătură partizanilor Brexit-ului. În schimb, Parlamentul de la Atena a organizat o dezbatere cu invitați britanici pro și contra ieșirii din UE, plecând de la premisa că în cazul unui Brexit va urma, la scurt timp, Grexit-ul. În Franța, extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen a promis că la prezidențialele de anul viitor va susține organizarea unui referendum similar. Ca atare, toți cei care-și pun mai mult sau mai puțin fățiș speranțele în degringolada și în divizarea UE nu doar că urmăresc atent campania din Marea Britanie, ci sprijină prin toate formele de propagandă tabăra Brexit.
În ultima săptămână, mobilizarea și activismul adepților UE a crescut, în comparație cu intervalele precedente. Adepții rămânerii au organizat în weekendul trecut 387 de acțiuni de campanie, față de 207, câte au contabilizat adversarii. Pe întreg parcursul lui 2016 s-a raportat un total de 3.500 de evenimente dedicate referendumului, majoritatea în Londra și estul Angliei. Zonele de nord și nord-est, defavorizate în primele etape ale campaniei, au intrat între timp pe agenda deplasărilor conservatorilor, care pledează pentru rămânerea în UE. Laburiștii antieuropeni au fost mai activi în zonele central-estice, tradițional eurosceptice, iar observatorii consideră că ei conduc în bătălia pe teren. Campionii Brexit-ului, Boris Johnson și Michael Gove, promit reducerea taxelor pentru energie și scot în evidență eșecul Guvernului Cameron în privința politicilor de imigrație. Guvernanții califică promisiunile laburiștilor referitoare la taxe drept fantezii și consideră că discursul lor încearcă să abată atenția de la consecințele dezastruoase pe care le-ar avea Brexit-ul. Companiile multinaționale, băncile și agenții economici locali susțin campania pro-Brexit, dar tocmai această susținere poate provoca reacții adverse din partea unor largi segmente sociale.
Sondajele de opinie telefonice și online arată un avans de patru procente al opțiunilor în favoarea ieșirii din UE (52% versus 48%). Pe baza acestor date, The Guardian anunță că alegătorii din Marea Britanie înclină balanța spre Brexit. Media tuturor sondajelor pe luna mai menține însă un ușor avantaj al celor care se pronunță pentru rămânerea în UE (45,1% la 41,4%), dar diferența de scor se află în marja de eroare. Întrucât în ultimii ani anchetele și cercetările academice referitoare la intențiile de vot din Marea Britanie au fost contrazise la urne, nimeni nu se avântă să afirme că se profilează clar un câștigător. Ceea ce nu ezită însă nimeni să spună e că, în urma referendumului, Marea Britanie va pierde în influență și prestigiu pe plan extern, britanicii vor fi mai divizați și mai nemulțumiți, iar cariera politică a premierului David Cameron va fi oricum compromisă.
Și totuși, cui folosește această chemare la urne, dacă ea fragilizează încă o țară puternică, aducând în același timp mai multă neîncredere în capacitatea UE de a se reforma fără a-și pune cetățenii să aleagă între partide care-i dezamăgesc sau între lideri care-i dezgustă și lideri care îi înspăimântă.
Aceste opinii aparțin autoarei și nu implică responsabilitatea MAE.
