7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialŞi-a revenit campioana

Şi-a revenit campioana

CFR Cluj arată ca o campioană a României doar în ultimele etape ale actualului sezon, probabil mult prea târziu pentru a mai obţine ceva. După ce au câştigat cu 1-0 meciul cu FC Vaslui, alb-vişiniii nu au avut nici o problemă la Urziceni, unde s-au impus cu 3-1. Chiar dacă victoria s-a conturat lejer, au fost, totuşi, mici emoţii în minutul 15, atunci când Sixto Peralta a deschis scorul, dar după ce a marcat în propria poartă. Imediat, clujenii s-au năpustit în atac şi Viorel Nicoară a egalat după doar 10 minute, iar Emmanuel Kone şi-a continuat forma bună din ultimul timp şi a dus CFR-ul în avantaj cu golul său din minutul 36.

Tradiţie respectată

În a doua repriză, nou intratul Paul Batin a stabilit scorul final, 3-1, deşi ialomiţenii au mai avut o bară până la finalul partidei. CFR-iştii au păstrat tradiţia din duelurile cu Urziceniul şi nu au pierdut nici de această dată, într-un meci în care s-au întâlnit ultimele două campioane, ajunse, între timp, să se lupte doar pentru onoare. Cu această victorie, feroviarii s-au apropiat la cinci puncte de locul şase, cel care asigură participarea în Europa League, dar o victorie cu Oţelul Galaţi, luni, este necesară pentru ca şansele să rămână cel puţin intacte. Totuşi, campioana României depinde şi de jocul rezultatelor pentru a nu rămâne, pentru prima oară în ultimii patru ani, în afara cupelor europene. „E bine că am câştigat şi vrem să ne menţinem pe linia pozitivă pe care suntem de câteva meciuri. Cum am mai spus, încercăm să mai salvăm ceva din acest campionat pe final. Dacă vom juca la fel ca în ultimele două meciuri, vom avea un final liniştit de sezon”, a declarat antrenorul campionilor, Alin Minteuan.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă