20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialShobby din trupa ”Codu Penal”, implicat într-un grav accident rutier

Shobby din trupa ”Codu Penal”, implicat într-un grav accident rutier

Accidentul s-a produs în jurul orei 8:00 pe podul care face legătura între Gara de sud din Ploieşti şi ieşirea către Bucureşti.

O şoferiţă însărcinată în şase luni, aflată la volanul unei maşini Dacia, nu a oprit la stop în momentul în care a încercat să intre pe pod. Drăgan, aflat la volanul unui Renault înmatriculat în Bulgaria, se îndrepta spre Bucureşti când maşina femeii a intrat pe banda sa de mers.

Cântăreţul nu mai putut evita impactul. În urma coliziunii dintre cele două maşini femeia a fost grav rănită. Ea a fost preluată de o ambulanţă, dar la scurt timp a murit la spital. Potrivit unor martori, Shobby ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, fiind oprit de un jandarm.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Radu Dan, a declarat corespondentului Mediafax că Mădălin Drăgan avea o alcoolemie de 0,99 la mie în aerul expirat. La ora difuzării acestei ştiri, cântăreţul se află la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde i se recoltează probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, a mai afirmat reprezentantul Poliţiei Prahova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă