Sfarsitul istoriei

Printre comentariile apocaliptice cu care presa e impanata in aceste zile, in urma crahului financiar din SUA, foarte multe anunta sfarsitul unei epoci. Sfarsitul, mai precis, al acelei scurte perioade de inocenta colectiva care a insotit caderea comunismului, destramarea euforiei in care se scalda Occidentul pana de curand. De aproape doua decenii incoace, Occidentul, inclusiv "noua Europa", traia cu impresia ca istoria, in sensul traditional al termenului, s-a incheiat si ca de acum inainte intram in era prosperitatii generalizate. Imediat dupa caderea comunismului, un istoric american cu gustul provocarii, Francis Fukuyama, anuntase de altfel ca acel eveniment marca "sfarsitul istoriei". Nu, nu sfarsitul lumii, ci disparitia infruntarilor ideologice. Pana acum, argumenta Fukuyama, istoria a fost facuta din infruntarile tectonice dintre ideologii adverse, sau dintre credinte opuse si care se excludeau reciproc. De acum inainte, insa victoria capitalismului cu chip omenesc avea sa duca la raspandirea pe intreaga planeta a acestei ideologii (sau credinte) soft: un capitalism cu fatada sociala, care functioneaza pe baza mecanismelor pietei si care permite fiecaruia sa se afirme pe masura talentului sau, intr-o atmosfera de toleranta in care credintele isi indulcesc latura militanta. Astazi pare de necrezut ca o idee atat de naiva a putut avea un succes enorm. Cartea a fost tradusa in nenumarate limbi, iar autorul ei a capatat pe loc o aureola de profet si filosof, un fel de amestec de Hegel si Nietzsche (din scrierile carora el imprumutase, de altfel, ideea de "sfarsit al istoriei"). Astazi, aproape doua decenii mai tarziu, Occidentul vede ridicandu-i-se inainte fundamentalismul islamic si nationalismul agresiv al Rusiei si Chinei. Crahul financiar si efectul de domino pe care l-a provocat el au dat la o parte masca umana a capitalismului. Cresterea pretului alimentelor si energiei a modificat intelesul notiunii de saracie. Dar nu va veni sfarsitul lumii de aici. Asemenea crize s-au tot repetat de-a lungul istoriei. Apocalipsa a fost intodeauna localizata, o apocalipsa de buzunar. Numai faptul ca ne atinge pe noi ne face acum sa-i acordam o importanta cosmica.