De cinci ani, in fiecare zi de 12 mai, locuitorii Cetatii Baniei sunt chemati la un popas duhovnicesc deosebit: hramul Bisericii „Sfantul Ioan Valahul”. Mucenic nascut in aceasta parte a Valahiei Mici (Oltenia), in anul 1644, Ioan a fost luat in robie de turci de la varsta de 15 ani si martirizat pentru credinta in 1662, cand avea doar 18 ani. Piatra de temelie a lacasului care ii poarta numele a fost pusa din initiativa parintelui paroh Ion Doran, in 1999, iar pe 1 martie 2000 au inceput lucrarile de constructie a noului lacas. Dupa nici doua luni, cand zidurile erau ridicate la inaltimea de 2 m, s-a oficiat prima Sfanta Liturghie, in noaptea Invierii Mantuitorului: „Dumnezeu ne este acoperis si tot in El ne punem nadejdea ca ne va ajuta sa ridicam acest sfant lacas de rugaciune, cu acoperisul, turlele si crucea randuita”, a marturisit preotul Ion Doran, in acea noapte a sarbatorii Pastelui. Iar cuvintele lui s-au implinit: de atunci, fara sa se intrerupa oficierea slujbelor bisericesti, nici macar o zi, n-a trecut mult timp si biserica a fost terminata. Asezata in Parcul Cornitoiu, intr-o zona pitoreasca, la intretaiere de drumuri, Biserica „Sfantul Ioan Valahul” strajuieste si binecuvanteaza trecatorul care intra in Banie, pe poarta de nord a orasului, pe cei ce se indreapta spre gara, dar si pe tinerii si profesorii celor trei licee din jur: Grupul Scolar „Gheorghe Bibescu”, Colegiul National „Stefan Velovan” si Liceul Energetic.
Anul acesta, de Sfintele Pasti, credinciosii parohiei au avut bucuria sa primeasca in biserica lor, din partea IPS Teofan, mitropolitul Olteniei, icoana Sfantului Mucenic Ioan Valahul, frumos pictata si asezata intr-un ancadrament de stejar. Aceasta icoana a binecuvantat mai bine de o suta de ani crestinii ce si-au plecat genunchii si inimile in Catedrala „Sfantul Dumitru” din Craiova, unde s-a pastrat pana acum. Data fiind originea sfantului din aceasta parte de tara, s-a gasit de cuviinta sa i se dedice un lacas de inchinare si rugaciune care sa-i poarte hramul, la intrarea in cel mai mare cartier al Craiovei, intru pomenirea tineretii si spiritului de jertfa al Mucenicului Ioan Valahul. Slujba religioasa a hramului din aceasta primavara a fost oficiata de un sobor de preoti care l-au inconjurat pe parintele Teodor Ciontu, venit de la Mitropolia Olteniei. Si astfel inca o fereastra spre cer a fost randuita de Dumnezeu spre folosul duhovnicesc al credinciosilor sai.