E imposibil să mai auzi în zilele noastre de scandaluri legate de sex sau de agresiuni sexuale – indiferent că e vorba de cazul lui Dominique Strauss-Kahn, de cel al lui Eliot Spitzer, fostul guvernator al statului New York, de cel al premierului italian Silvio Berlusconi sau de cel al congresmenilor americani, ale căror cariere au luat sfârşit în ultimii ani – fără să te gândeşti la modul în care aceşti oameni au fost daţi în vileag. Ce înseamnă să trăieşti într-o societate în care supravegherea e omniprezentă?
La fel cum pentru a fierbe nişte broaşte focul trebuie dat treptat mai tare, nivelul supravegherii din democraţiile occidentale a fost ridicat încet, dar chiar şi aşa mult prea repede pentru ca cetăţenii să poată reacţiona. În SUA, de exemplu, sfera de aplicare a Legii Patriot a preşedintelui George W. Bush este extinsă în urma unor negocieri în spatele uşilor închise. Americanii nu-şi doresc această lege şi nu au fost consultaţi când a fost adopată de reprezentanţii lor sub presiunea unui guvern care cerea mai multe puteri după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Dar asta pare să nu mai conteze. În SUA – şi în Marea Britanie – se depun eforturi concertate de a crea supravegherii o aură pozitivă. Pasagerii metroului din New York sunt acum informaţi că ar putea fi supuşi prin sondaj unui control al bagajelor. Activiştii din America s-au obişnuit să pornească de la ideea că e-mail-urile lor sunt citite, iar convorbirile telefonice monitorizate. Companiile de telecomunicaţii Verizon şi AT&T au amenajat în sediile lor locuri destinate ascultării telefoanelor de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA).
Valul de scandaluri legate de sex este un semn de corupţie şi degradare mai serioasă decât par să realizeze cei mai mulţi comentatori. Da, cei care comit delicte sexuale trebuie pedepsiţi; dar, în special în America, cariere politice iau sfârşit pe bandă rulantă în urma unor aventuri consensuale.
Sexul consensual între adulţi nu e treaba nimănui, cu excepţia celor implicaţi. Dar acum, că personalităţi publice – în special cele considerate a fi „de interes” pentru serviciile de informaţii – pot fi supuse unei supravegheri tridimensionale, şansele ca aceste persoane să fie compromise sunt mult mai mari decât erau în zilele afacerii Profumo din Marea Britanie, care l-a costat postul pe un ministru britanic al Apărării în anii ’60. Iar având în vedere natura informaţiilor care se agaţă în plasă, nici nu se întrevede vreun sfârşit al acestei strategii hazardate de supraveghere.
Instinctele sexuale, mai ales dacă implică un comportament riscant sau autodistructiv, au inspirat dramaturgii încă din vremea Greciei antice, de unde a pornit istoria lui Ahile şi a vulnerabilităţii lui. Şi pentru că scandalurile de sex sunt întotdeauna interesant de urmărit – în orice caz în comparaţie cu un nou război nedeclarat sau cu acţiuni de salvare financiară, care au creat locuri de muncă cu un cost individual estimat de 850.000 de dolari, ele vor fi oricând diversiuni utile. Atenţia cetăţenilor poate fi deturnată de la, să zicem, furturi majore comise de corporaţii sau incompetenţă guvernamentală, fiind îndreptată spre poveşti cu doi indivizi nefericiţi (plus soţiile şi copiii lor, care de obicei suferă oricum destul şi fără respiraţia grea a presei în ceafă).
Un alt motiv de a deplânge normalizarea unei societăţi supravegheate este legătura dintre intimitatea sexuală şi alte tipuri de eliberare psihologică. De aceea societăţile închise monitorizează viaţa sexuală a cetăţenilor lor. Combinaţia dintre sexualitate şi intimitate are asupra cetăţenilor un efect anarhic, subversiv. Stabilirea unei legături cu o altă persoană într-un mediu necontrolat, nemijlocit, neobservat reaminteşte inevitabil oamenilor că există aspecte ale sufletlui uman care nu trebuie supuse controlului oficial.
Pentru acest motiv, societăţile închise şi cele pe cale să se închidă s-au temut întotdeauna de adepţii eliberării sexuale şi au căutat să stabilească o legătură între disidenţa politică şi anarhia sexuală. În anii ’50, comunismul şi „ameninţarea” homosexualităţii s-au amalgamat în imaginarul public american. În decadenţa anilor 1890, feministele, socialiştii şi utopiştii erau înfăţişaţi în Marea Britanie ca o ameninţare a iubirii libere la adresa vieţii de familie – chiar dacă toţi aceştia nu urmăreau niciun fel de agendă de transformări sexuale.
Oricine are secrete – asta este ceea ce oamenii realizează prea târziu, atunci când o societate a supravegherii se impune încet-încet. Gândiţi-vă la propria intimitate şi propriile secrete. Dacă dumneavoastră sau soţul/soţia aţi lua-o pe căi greşite, v-aţi dori să discutaţi despre asta în întimitatea cuplului sau aţi fi de acord ca lumea întreagă să problematizeze episodul, ori poate chiar să vină un oficial al guvernului care să vă spună că va discuta el cu partenerul/partenera dumneavoastră, dacă nu faceţi ce vi se spune?
Sau poate că optaţi să nici nu abordaţi subiectul. Cei mai mulţi oameni cred că au această libertate, pentru că nu realizează că viaţa într-o societate supravegheată înseamnă că în cele din urmă toţi se vor confrunta cu aceeaşi spaimă de a fi daţi în vileag pe care o simt şi personalităţile publice.
Chestiunea e, desigur, mai de anvergură: dacă sunteţi un alcoolic aflat în recuperare, faceţi avansuri unei persoane de acelaşi sex, aveţi o problemă cu jocurile de noroc, suferiţi de sindrom maniaco-depresiv sau aţi discutat cu contabilul despre anumite aspecte fiscale care au frizat ilegalitatea, sunteţi pregătiţi ca totul să iasă la iveală?
Supravegherea prin agenţiile guvernamentale a fost „vândută” drept imperativ al securităţii naţionale. De fapt, ea dă statului puterea de a şantaja pe cine doreşte. Gândiţi-vă la telegramele diplomatice date publicităţii de WikiLeaks, prin care funcţionarii Departamentului de stat erau instruiţi să obţină date biometrice ale oficialilor de la Naţiunile Unite. Intrăm oare într-o eră a geopoliticii prin şantaj?
Poate că ar trebui să dezamorsăm riscurile pe care le implică o societate supravegheată printr-o zi a amnistiei, o dată pe an. De Ziua Amnistiei – în nici un caz o sărbătoare legală – am destăinui celor dragi, alegătorilor sau angajatorilor secretele despre care credem că ar putea constitui un risc.
Sau am putea face ceva pentru a elimina ameninţarea expunerii unui comportament din intimitate. De pildă, fiind consumatori media, puterea e de partea noastră: data viitoare când vi se bagă sub nas un scandal de sex, refuzaţi să-l cumpăraţi. Comportamentul sexual neadecvat – indiferent de tipul său – nu e dintre cele mai importante lucruri în lume. Dar pierderea libertăţii este.
Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă carte a ei este „Give Me Liberty: A Handbook for American Revolutionaries (Daţi-mi libertate: un manual pentru revoluţionarii americani)”. Copyright: Project Syndicate, 2011. www.project-syndicate.org Podcast (în engleză): http://media.blubrry.com/ps/media.libsyn.com/media/ps/wolf36.mp3
