Sevil Shhaideh, propusă de liderul PSD, Liviu Dragnea drept prim-ministru, este căsătorită cu Akram Shhaideh, care are în proprietate trei apartamente în Siria.
Această informație apare în declarațiile de avere ale soțului ei, Akram Shhaideh.
La momentul completării acelor declarații de avere, în anul 2014, Sevil Shhaideh era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Akram Shhaideh era consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Agriculturii.
Akram Shhaideh este cetățean sirian născut în orașul Latakia. În anul 2011, el s-a căsătorit cu Sevil Sumanariu – cetățean român de etnie turcă.
Foarte interesant este faptul că, potrivit acestor declarații de avere, soții Shhaideh au acordat un împrumut de 40.000 de euro unui cetățean străin numit Chhide Bachir. Acesta ar fi cetățean sirian, născut în 1968, care a derulat câteva afaceri în România. Una dintre firmele acestuia a fost Camfor Srl, în care au mai fost asociați, în anul 2010, doi cetățeni egipteni – Mohamed El Batrik și Gamal Abdel Shafy Mohamed Elmansy.
El Batrik este cel care a cumpărat, în anul 2010, o firmă condusă de un cetățean de etnie kurdă, Yuksek Sedat. Iar acesta a fost condamnat de Tribunalul București la șapte ani de închisoare pentru o evaziune fiscală de circa 200 de milioane de euro.
Sevil Shhaideh, opiniile editorialiștilor ”România liberă”
Sabina Fati, senior editor:
Shhaideh, prima musulmană șefă de guvern în UE. Va fi trădat Dragnea de PSD?
În cancelariile occidentale au fost momente serioase de stupoare, în cele din Orientul Mijlociu și Asia – de uimire mulțumită, în vreme ce în PSD s-a lăsat o liniște care nu prevestește nimic bun. Sevil Shhaideh va fi, la 52 de ani, prima femeie musulmană care va conduce guvernul unei țări din Uniunea Europeană. Citiți aici tot editorialul!
Mircea Marian, senior editor:
Slujbașii mafiei ocupă Guvernul. Deocamdată
Multe catastrofe au condus Guvernul României, dar e prima oară când un modest slujbaș al grupului infracțional organizat de PSD în județul Constanța ajunge premier. În 1992, când Ion Iliescu l-a cules din prăfuitul Comitet de Stat al Planificării, Nicu Văcăroiu era tot un mărunt amploiat. Un contabil prăfuit al regimului ceaușist. Dar nu se putea spune despre el că e crescut la curtea unei mafii locale. Citiți aici tot editorialul!
Cătălin Prisacariu, senior editor:
Sevil Shhaideh, doar un pion pentru Dragnea premier
În mai 2015, imediat ce Dragnea reușise să-și impună fina, pe Sevil Shhaideh, la Ministerul Dezvoltării, scriam că Ponta deja pierduse meciul, deși nu o știa: „Imediat ce a apărut anunțul că Sevil Shhaideh este nominalizarea lui Ponta pentru portofoliul de la Dezvoltare Regională, Dragnea a declarat că azi își va și înregistra demisia din funcția de președinte executiv al PSD. Nu, nu este doar o coincidență, a scris jurnalistul Cătălin Prisăcariu a scris, pe blogul său, despre premierul propus de PSD. Citește aici tot editorialul!
Sevil Shhaideh este propunerea lui Liviu Dragnea pentru funcția de prim-ministru. Este o propunere foarte controversată pentru că Sevil Shhaideh a fost șefa de cabinet a baronului de Constanta, Nicușor Constantinescu. Acesta este în prezent la închisoare, condamnat pentru fapte de corupție.
Prin funcția ocupată în subordinea lui Nicușor Constantinescu, Sevil Shhaideh, a fost în centrul grupului de interese al grupării PSD Mazăre – Constatinescu. Ulterior a fost propusă de Liviu Dragnea ministru la Ministerul Dezvoltării, după ce șeful PSD a fost nevoit să demisioneze ca urmare a condamnării definitive.
Sevil Shhaideh este și fina lui Nicușor Constantinescu, dar și fina lui Liviu Dragnea. Este de religie musulmană și de etnie turco-tătară.
Alte articole importante despre Sevil Shhaideh:
Sevil Shhaideh: A fost subordonata baronului PSD Nicușor Constantinescu. Articol de Cristian Hagi
Sevil Shhaideh a fost, timp de 20 de ani, angajată a Consiliului Județean Constanța, instituție unde a lucrat, în cea mai mare parte a acestui timp, sub conducerea baronului PSD Nicușor Constantinescu, condamnat în prezent la 15 ani de închisoare. De altfel, Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea i-au fost ”nași” la cununie. Am pus ghilimele pentru că la musulmani – Sevil Shhaideh – nu există noțiunea de naș, ca la ortodocși, ci de martori la căsătorie, deși rolul este asemănător. Liviu Dragnea a numit-o secretar de stat în MDRAP, în perioada când era ministru. Citește aici articolul!
Sevil Shhaideh, averea
Jurnalistul Cătălin Prisacariu, senior editor România liberă, a descoperit încă din 2015 informații interesante legate de persoana propusă de Liviu Dragnea pentru a ocupa funcția de prim-ministru și pentru a forma noul guvern PSD-ALDE. ”Cît era secretar de stat, Shhaideh deținea doar un cont bancar de puțin peste 143.000 RON, cont deschis în 2011. Inclusiv în ultima declarație de avere de secretar de stat, de pe 10 octombrie 2014, Sevil Shhaideh a menționat acest cont bancar”. Citiți aici tot articolul!
Sevil Shhaideh, numirea
„Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, Legea nu reprezintă o chestiune secundară și (…) nu aș fi vrut să solicit asta pentru mine, deocamdată. (…) Vreau să îmi dea garanția că este un om care muncește, care știe, în cSevil are am încredere totală (…) și care să urmeze, în detaliu, programul nostru de guvernare. Nu promovez un conflict inutil. Propunerea este Sevil Shhaideh”. Cititi aici articolul!
Sevil Shhaideh, reacții
Disperare pe paginile pro-PSD de pe Facebook după desemnarea noului premier: „Unde sunt românii noștri? Iar ne-a păcălit Dragnea”, „Dacă e musulmancă și dă drumul la refugiați în țară, o să aveți război”
E jale mare pe grupurile pro-PSD de pe Facbook, după nominalizarea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru, remarcă ziaristul Vlad Andriescu. Stupoarea și revolta susținătorilor PSD față de numirea unui premier de etnie turcă și de religie musulmană vin după o campanie electorală în care PSD a tot bătut monedă pe tema “strănii ne distrug țara”.
Citiți aici comentariile fanilor PSD
Sevil Shhaideh, venituri
Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a dezvăluit, pe blogul său, în mai 2015, că Sevil Shhaideh, propusă miercuri pentru funcția de prim-ministru de PSD și ALDE, câștiga lunar de vreo cinci ori mai mult decât un ministru și de vreo trei ori ori mai mult decât președintele României … citește mai departe aici
Sevil Shhaideh, explicația lui Dragnea
„Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, legea nu reprezintă o chestiune secundară” … citește mai departe aici …
Sevil Shhaideh, reacții
Fostul premier Victor Ponta susțin că propunerea PSD-ALDE pentru conducerea Guvernului, Sevil Shhaideh, este foarte bună și de nerefuzat de președintele Klaus Iohannis … citește mai departe aici …
Sevil Shhaideh, reacții
Sevil Shhaideh, reactii
Sociologul Barbu Mateescu consideră că propunerea de premier a PSD-ALDE, anunțată miercuri, reprezintă, într-o anumită măsură, un test atât pentru electorat, cât și pentru formațiunea politică, întrucât Sevil Shhaideh „apartine unei minorități etnice și probabil și religioase”, ceea ce este „un pic contrar valorilor exprimate în campanie”. Citiți aici tot articolul!