26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialServiciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: Peste 2.600 de solicitări în perioada Paștelui, din...

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: Peste 2.600 de solicitări în perioada Paștelui, din care 421 pentru afecţiuni digestive

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat în perioada Paştelui 2.638 de solicitări, cu 2,13 la sută mai mult faţă de 2013, din care 421 au fost pentru afecţiuni digestive, 467 pentru suferinţe cardiovasculare şi 21 pentru persoane căzute în stradă, potrivit Mediafax.

Din cele 2.638 de cazuri, 1.517 au fost urgenţe medicale, iar 53 au fost solicitări de intervenţii în locuri publice, a spus managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu.

"Din totalul urgenţelor, 421 au fost afecţiuni digestive, 22 naşteri, 21 căzuţi în stradă. Vorbim despre o creştere a numărului de solicitări cu 2,13 la sută faţă de sărbătorile pascale din 2013", a precizat Alis Grasu.

Managerul SABI a adăugat că în acest interval au mai fost 467 de solicitări pentru suferinţe cardiovasculare şi cinci pentru tentativă de suicid.

Cele mai citite

Mircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, afirmă Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale. El condamnă "cu toată fermitatea"...

Iranul a decretat cinci zile de doliu național după uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut...

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă