Septembrie este o lună plină pentru orice grădinar. Se face curăţenie, se culeg strugurii, se plantează flori şi bulbi, se însămânţează gazonul…
Septembrie e o lună în care se poate continua tăierea în verde a pomilor. Scopul acesteia este de a reduce ramurile crescute în exces, provocând astfel stimularea ramurilor de rod ce vor face fructe în anul următor. Un alt scop al acestor tăieri este luminarea mijlocului coroanei. Este bine ştiut că, fără o însorire corespunzătoare, mugurii de rod nu apar. Pentru a nu ajunge în această situaţie, se taie majoritatea crengilor crescute spre interiorul coroanei, mai ales cele vegetative, care nu poartă rod. Cum le recunoaşteţi? Sunt subţiri şi lungi, ca şi mugurii care apar pe ele (spre deosebire de mugurii de rod, care sunt scurţi şi bombaţi). Aveţi grijă să dezinfectaţi permanent foarfeca de tăiere (ideal ar fi după fiecare pom), iar după ce aţi terminat întreaga livadă, stropiţi cu un pesticid pe bază de sulfat de cupru, apoi vopsiţi rănile produse pomilor, măcar cele mai mari. În acestă lună se pot aplica tăieri şi altor plante, de pildă iederii, dacă a crescut prea mult, sau gardului viu din tuia.
Plantarea bulbilor şi a florilor
Se pot pune în pământ bulboasele care vor înflori în primăvara următoare: narcise, lalele, ghiocei, conduraşi etc. În prealabil trebuie să săpaţi şi să mărunţiţi bine solul, apoi să-l fertilizaţi. După ce plantaţi bulbii, bateţi uşor pământul, pentru ca ploaia să nu-i dea afară. De asemenea, în această perioadă se vor înrădăcina plantele care înfloresc toamna, tufănica şi crizantemele, în principal. Veţi căuta să le plantaţi la vedere, în general de-a lungul aleilor de acces, împrejurul foişorului de grădină etc. În gropile pe care le-aţi pregătit pentru ele puneţi şi ceva îngrăşământ, preferabil unul organic bine macerat (este exclus băligarul proaspăt, acesta arde rădăcinile!). Gândiţi-vă bine la locul de plantare, deoarece majoritatea plantelor cu înflorire autumnală sunt perene. Dacă vreţi să vedeţi flori şi iarna, plantaţi varză ornamentală (rezistă excelent la ger şi aproape şi la frig).
Scoaterea tuberculilor
În septembrie, în general, se scot tuberculii plantelor ce au înflorit de-a lungul anului. Canna este un bun exemplu. Dacă vremea se înrăutăţeşte, dacă pare să se lase frigul, ea trebuie neapărat scoasă din pământ, chiar dacă mai are flori. Daţi deoparte eventualii tuberculi deterioraţi sau atacaţi de dăunători. Tuberculii vor fi scuturaţi de pământ, înveliţi în hârtie de ziar şi puşi într-o lădiţă de pământ, într-un singur strat. Depozitarea se face în locuri ferite de îngheţ şi nu prea umede, de pildă în pivniţă. De asemenea, trebuie scoşi tuberculii de begonie şi trataţi în acelaşi fel cu aceia de Canna. Faceţi acelaşi lucru şi daliilor, călcându-vă pe inimă şi renunţând la ultimele ei flori, dacă vremea se înăspreşte. Dacă vi se pare că şi octombrie va fi o lună bună, îi mai puteţi lăsa, fără să vă îngrijoraţi de soarta lor.
Însămânţarea sau refacerea peluzei
Dacă vreţi să însămânţaţi gazon, septembrie e o lună foarte bună. Pregătiţi cu grijă terenul, înainte de toate. Săpaţi-l adânc, fertilizaţi-l cu îngrăşământ organic bine macerat, apoi mai săpaţi-l o dată. Îndepărtaţi toate pietrele sau pietricelele descoperite în brazdă şi greblaţi-l cu grijă; scoateţi cu atenţie toate rădăcinile de buruieni. Apoi tasaţi pământul; dacă nu aveţi un instrument anume, puteţi călca solul, cât mai uniform, având grijă să nu lăsaţi urme cu călcâiele. Apoi aruncaţi sămânţa, cu atenţie; dozarea seminţelor pe unitatea de teren este trecută pe cutie, dar dvs. aţi putea-o depăşi, dacă vreţi să fiţi siguri că gazonul va fi des. Când toată sămânţa este împrăştiată, mai tasaţi o dată terenul, pentru a fi siguri că aţi înglobat-o corespunzător, apoi udaţi-o bine, cu apă fin pulverizată. Timp de zece zile îngrijiţi-vă ca peluza să fie constant udată, pentru a asigura o germinaţie cât mai bună. Dacă aveţi deja o peluză, dar constataţi că sunt zone în care iarba lipseşte, scârmaţi pământul în acele zone, mărunţiţi-l bine, puneţi sămânţă şi udaţi.
Culesul strugurilor
Septembrie este luna tulburelului. În luna asta se intră în vie cu mâna goală şi se iese cu coşul plin. Cum procedaţi? Întâi de toate, când strugurii încep să dea în pârg, încercaţi să-i protejaţi de atacul păsărilor pofticioase; ciorile şi graurii sunt vieţuitoare care cred că au acelaşi drept asupra viei ca şi dvs., deci pregătiţi-vă să vă susţineţi drepturile. Puneţi sperietori în vie, lăsaţi un câine rău de gură să zburde liber printre rânduri (dar admonestaţi-l dacă el însuşi tinde să mănânce boabe) sau, şi mai bine, înveliţi strugurii, măcar pe cei la care ţineţi mai mult, în tifon – acesta îi protejează şi de grauri, şi de viespi. Ieşiţi la cules atunci când majoritatea strugurilor sunt copţi; dacă vă grăbiţi, veţi avea acrituri în coş, dacă întârziaţi, vă alegeţi doar cu pseudo-stafide. Nu rupeţi niciodată ciorchinii cu mâna, căci aveţi şanse mari să rupeţi şi din joarda viei, iar acest lucru o va face foarte sensibilă la ger. Folosiţi, prin urmare, o foarfecă de tăiat via, pe care, pentru comoditate, v-aţi putea-o lega de mână, cu o aţă. Cu strugurii purtaţi-vă după planul pe care îl aveţi: dacă sunt pentru must, nu vă îngrijiţi cum îi aruncaţi în coş. Dacă, însă, sunt soiuri pentru stafide, aveţi mare grijă să nu striviţi boabele, iar imediat după ce i-aţi cules puneţi-i la uscat, într-un singur strat, în plin soare şi protejaţi de atacul viespilor cu ajutorul unui tifon. 
