8 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialSeparatiştii din Doneţk au arestat Crucea Roşie sub acuzaţia de "spionaj"

Separatiştii din Doneţk au arestat Crucea Roşie sub acuzaţia de „spionaj”

Membri ai Crucii Roşii suspectaţi de spionaj au fost arestaţi vineri seara la Doneţk, un bastion prorus în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al separatiştilor pentru AFP, scrie Mediafax.

"Au fost arestaţi ieri (vineri). Îi suspectăm că practică spionajul şi verificăm, în prezent, aceste acuzaţii", a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al "republicii" autoproclamate de către proruşi la Doneţk, Kiril Rudenko, fără să poată preciza dacă printre persoanele arestate se află francezi.

Potrivit site-ului local de ştiri Novosti Donbassa, şapte persoane au fost arestate, inclusiv un cetăţean francez.

Mai mulţi jurnalişti occidentali au fost interpelaţi şi reţinuţi mai mult sau mai puţin timp în estul Ucrainei de către grupări înarmate proruse, sub acuzaţia de spionaj.

Jurnalistul american Simon Ostrovski de la site-ul Vice News a fost reţinut timp de trei zile, luna trecută, la Slaviansk, în apropiere de Doneţk, de către forţe proruse.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), cu sediul la Geneva, a anunţat săptămâna aceasta că şi-a consolidat prezenţa în mai multe oraşe din Ucraina în care au avut loc tulburări, inclusiv la Doneţk.

Cele mai citite

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură controversată: Probleme de implementare și reticență

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură anunțată în repetate rânduri de premierul Marcel Ciolacu, este privită cu scepticism de specialiștii în fiscalitate, potrivit portalului Termene.ro. Experții...

Două cutremure în România în zona seismică Vrancea. Un seism a avut intensitate de 4

Două cutremure s-au produs, în noaptea de marți spre miercuri, în judeţul Buzău, unul dintre ele având magnitudinea 4. La ora 01:48:07, a avut loc un...

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...
Ultima oră
Pe aceeași temă