15.1 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăSpecialSenatorii încearcă, din nou, să adopte în plen legea bacalaureatului profesional

Senatorii încearcă, din nou, să adopte în plen legea bacalaureatului profesional

Senatorii încearcă, din nou, să adopte în plen legea bacalaureatului profesional. Ministerul Educaţiei ameninţă că, în cazul în care parlamentarii nu reuşesc să treacă la timp acest proiect legislativ, Guvernul va legifera prin ordonanţă de urgenţă, informează rtv.net.

Citeşte şi:
Băsescu: Am convingerea că se vor depune eforturi pentru ca tranziţia grădiniţă-şcoală să fie lină

Băsescu, în PRIMA ZI DE ŞCOALĂ: Învăţământul profesional de calitate este CHEIA SUCCESULUI

Senatorii au discutat, săptămâna trecută, prevederile privind bacalaureatul profesional. Ei au dat, însă, şi un vot final atunci deşi aveau pe masă raportul comisie de învăţământ, care cerea acest lucru. Asta pentru că, explicau senatorii, în ziua respectivă nu a aveau şedinţă de vot final pentru legile organice, aşa cum este această modificare legislativă. Prin urmare, senatorii au lăsat această lege pentru şedinţa de luni. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că dacă nici luni nu vor reuşi să adopte această modificare legislativă, executivul va fi obligat să dea o orgonanţă de urgenţă pentru că doreşte ca aceste prevederi să se aplice din acest an, relatează România TV.

Noul an şcolar ar putea aduce ca opţiune bacalaureatul profesional, pentru elevii din clasa a XII-a care nu vor să urmeze o facultate, ci vor să intre pe piaţa muncii, acesta reprezentând o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

În ziua în care s-a înregistrat oficial un nou dezastru la bacalaureat, ministrul Ecaterina Andronescu a venit cu “soluţia” – bacalaureatul profesional, prin care se va da “o certificare a capacităţilor profesionale” absolvenţilor de liceu ce nu ţintesc studii universitare, măsură care ar urma să se aplice din anul şcolar 2012-2013.

Certificarea capacităţilor absolvenţilor de liceu s-a făcut la bacalaureat, când aproximativ jumătate dintre ei nu au reuşit să treacă examenul de maturitate. Soluţia propusă ad-hoc de către ministrul Educaţiei este ca, încă din acest an şcolar, elevii din clasa a XII-a să poată opta dacă dau examenul clasic de bacalaureat sau pe cel “profesional”, denumit astfel deşi se adresează tuturor, indiferent dacă au urmat cursuri ale unui liceu teoretic sau tehnologic.

Bacalaureatul profesional a trecut rapid de Comisia de învăţământ a Senatului, iar luni, în prima zi a noului an şcolar, ar trebui să primească verdictul în Plen, aceasta fiind a treia şedinţă în care se încearcă adoptarea măsurii.

Până acum s-a vorbit despre un bacalaureat diferenţiat, adică în funcţie de profilul liceului urmat, pentru care s-a făcut şi o sondare în rândul elevilor şi părinţilor, iar jumătate dintre cei chestionaţi au fost pro, jumătate contra. Rezultatul ar fi trebuit să ducă la organizarea unei ample dezbateri publice, astfel încât soluţiile adoptate să fie temeinic argumentate şi, mai ales, să ofere un plus calitativ sistemului de învăţământ.

Bacalaureatul profesional are comun cu bacalaureatul naţional probele de competenţă, apoi cei care optează pentru această variantă trebuie să susţină un proiect, o probă practică şi un examen scris la educaţia antreprenorială, care este comună tuturor liceenilor. Dacă cineva a optat într-o sesiune numai pentru bacalaureatul profesional şi dacă peste o sesiune se răzgândeşte şi vrea în învăţământul superior, dă diferenţa şi poate să îşi continue cariera profesională.

Examenul de bacalaureat din 2013 nu a suferit modificări, urmând să fie susţinut la aceleaşi probe ca până acum. Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 31 mai 2013, prima sesiune a bacalaureatului va avea loc în perioada iunie – iulie, iar a doua, în august – septembrie.

 

Cele mai citite

Sună alarmele în România. Este doar un exercițiu

Instalațiile de alarmă sonoră vor fi puse în funcțiune, timp de o oră, pe întregul teritoriu al României, în ziua de miercuri, 28 februarie...

Camera Deputaților a decis înfiinţarea “listei negre” antidrog

Camera Deputaților a votat marţi în favoarea unui proiect de lege care introduce înființarea Registrului Național Automatizat pentru persoanele implicate în infracțiuni legate...

Primăvara se simte în Sectorul 4! A început curățenia generală!

Temperaturile ridicate pe care meteorologii le estimează pentru ultimele zile de februarie ne duc deja cu gândul la primăvară. Motiv pentru care angajații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă