17.6 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialSenator SUA: Chinezii "posedă o bună parte din America"

Senator SUA: Chinezii “posedă o bună parte din America”

Senatorul democrat american Arlen Specter a lansat duminică o serie de critici dure la adresa Chinei şi a politicii sale economice, acuzându-i pe chinezi că ocupă locurile de muncă ale americanilor şi că “posedă o bună parte din America”, scrie Mediafax.

Specter reacţiona astfel la anunţul făcut cu o zi înainte de secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, privind amânarea unui raport referitor la ratele de schimb ale monedelor străine. Această amânare permite administraţiei Barack Obama să nu declare pentru moment dacă China îşi manipulează moneda, yuanul.

“Nu sunt foarte mulţumit de această amânare”, a declarat Arlen Specter la postul de televiziune Fox.

“Avem o adevărată problemă cu chinezii”, a adăugat el. “Ei sunt foarte abili şi adesea ne dublează. Ne iau locurile de muncă. Ne iau banii şi apoi ne împrumută, şi posedă o bună parte din America”, a declarat senatorul care, la fel ca alţi omologi ai săi, cere Chinei să reevalueze yuanul.

Amânarea acestui raport, prevăzut pentru 15 aprilie, era aşteptată după anunţul Chinei privind participarea preşedintelui Hu Jintao la summitul pe tema securităţii nucleare, care va avea loc la 12 şi 13 aprilie, la Washington.

Statele Unite încearcă să convingă China să accepte impunerea de sancţiuni Iranului pentru programul său nuclear, suspectat că ar avea scopuri militare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă