25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialŞeful Direcţiei pentru Agricultură Constanţa, trimis în judecată pentru corupţie

Şeful Direcţiei pentru Agricultură Constanţa, trimis în judecată pentru corupţie

Şeful Direcţiei pentru Agricultură Constanţa, Boris Parpală, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, întrucât este acuzat că a determinat reprezentanţii a 22 de primării din judeţ să încheie contracte cu o firmă pe care el o administra, informează un comunicat remis de DNA.

Astfel, Boris Parpală,a fost trimis în judecată pentru efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, abuz in serviciu, trafic de influenţă, evaziune fiscală, spălare de bani şi transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2010 – august 2014, Boris Parpală, ca urmare a influenței și autorității conferite de funcțiile pe care le-a deținut în cadrul Consiliului Județean Constanța și Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Constanța, a determinat reprezentanții a 22 de primării din județ să încheie cu o firmă pe care o administra – SC Fatum Consulting SRL – contracte de prestări ale unor servicii inutile și nesolicitate de acestea, între care elaborarea strategiei de dezvoltare locală a comunei și consultanţă în elaborarea documentaţiei de finanţare a unor proiecte, a emis facturi în numele societății respective și a încasat diverse sume de bani pentru serviciile prestate.

Ulterior, în temeiul acestor contracte, Parpală a emis facturi şi a contactat apoi reprezentanţii primăriilor, cărora le-a solicitat plata sumelor facturate, și, după ce în contul SC Fatum Consulting SRL au fost virate fondurile respective, s-au făcut plăţi către diverși furnizori şi retrageri de bani.

Procurorii anticorupție au mai constatat că, în perioada ianuarie 2012 – aprilie 2015, Boris Parpală, în calitate de administrator al Fatum Consulting SRL, a înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive şi cheltuieli nereale, diminuând astfel baza impozabilă, cu efectul prejudicierii bugetului de stat cu peste 445.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată.

Totodată, în cursul anului 2013, împreună cu firma respectivă, el a investit o parte din sumele obținute ca urmare a contractelor încheiate cu cele 22 de primării pentru concesionarea unui teren în județul Constanța, înființarea unei livezi și edificarea unei construcții pe terenul respectiv, ascunzând astfel originea ilicită a sumelor.

În 6 februarie 2014, Parpală a transmis în mod fictiv părțile sociale deținute la firma respectivă către o persoană, deși ulterior a continuat să beneficieze de activitatea societății și a continuat să efectueze operațiuni comerciale în numele acesteia, cu scopul îngreunării urmăririi penale.

De asemenea, SC Fatum Consulting SRL a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, respectiv transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra cotelor devălmaşe din două bunuri imobile care îi aparţin lui Boris Parpală.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În 27 aprilie 2015, Parpală a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA Constanţa, ulterior el fiind plasat în arest la domiciliu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă