10.4 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăSpecialSeful CSM: Parlamentul trebuia sa transeze mai repede cazurile Nastase si Mitrea

Seful CSM: Parlamentul trebuia sa transeze mai repede cazurile Nastase si Mitrea

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Barbulescu, a afirmat, joi seara, intr-un interviu la RFI Romania, ca Parlamentul trebuia sa transeze intr-un termen mai scurt cererea de urmarire penala a social-democratilor Miron Mitrea si Adrian Nastase.

"Eu cred ca Parlamentul Romaniei trebuia mai exact sa dea aviz intr-un timp mult mai scurt, adica lucrurile chiar trebuiau transate. In fond, justitia trebuie sa functioneze si asa avem niste proceduri destul de greoaie. Daca mai intervin si terti, cum este in speta Parlamentul, lucrurile nu sunt bine. Nu sunt bine nici din perspectiva interna, nici din cea externa, asa cum rezulta din ceea ce mi-ati citit", a spus Barbulescu, citata de Mediafax, raspunzand unei intrebari referitoare la ingrijorarea europenilor notata in raportul de monitorizare a Romaniei in care s-ar mentiona faptul ca Legislativul este una dintre piedicile puse in combaterea coruptiei la nivel inalt.

Totodata, intrebata de ce crede ca pana acum nu s-au facut progrese importante pana acum in lupta cu marea coruptie, judecatoarea Barbulescu a sustinut, la postul de radio RFI Romania, ca justitia nu a fost ajutata, facand referire la modificarile legislative in timp ce erau declansate proceduri judiciare.

"Sa stiti ca nici din punct de vedere legislativ justitia nu a fost ajutata si nu ma mai refer la modificarile succesive ale Legii raspunderii ministeriale, care ne-au adus in situatia in care, ma rog, s-a mers pe o procedura modificata, desi ancheta fusese pornita, iar legea nu se putea modifica in timpul in care sau dupa ce o ancheta era in curs, pentru ca – mai pe intelesul tuturor – nu poti sa schimbi regulile jocului in timpul jocului. Eu cred ca daca acest lucru nu s-ar fi intamplat in 2005, acuma aveam solutii pronuntate in aceste dosare de mare coruptie. Poate nu definitive, dar oricum stadiul actual ar fi fost demult depasit", a explicat Lidia Barbulescu.

La sfarsitul lunii aprilie, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut Camerei Deputatilor aviz pentru declansarea procedurii de urmarire penala impotriva deputatului PSD Adrian Nastase, fost prim-ministru. El este cercetat in legatura cu dobandirea proprietatii asupra intregului imobil situat in Bucuresti, strada Muzeul Zambaccian 16, din sectorul 1 al Capiatlei, imobilul fiind evaluat la peste 1.500.000 de euro, cu toate dotarile aferente, inclusiv sistemul de supraveghere.

In aceeasi cauza a fost cercetat initial si Miron Tudor Mitrea pentru luare de mita, vizand contravaloarea lucrarilor executate de trei societati comerciale din municipiul Bacau la un imobil situat in vecinatatea Capitalei, cuantumul lucrarilor fiind de peste 3.500.000.000 de lei vechi, potrivit aceluiasi comunicat al DNA.

Faptele celor doi au fost disjunse, ei fiind cercetati separat. Pentru fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, DNA a cerut, in 21 aprilie, aviz Camerei Deputatilor pentru declansarea urmaririi penale impotriva acestuia.

In 2 iulie, conducerea Camerei Deputatilor a decis ca o sesiune extraordinara pentru avizele asupra solicitarii DNA de incepere a urmaririi penale a deputatilor Adrian Nastase si Miron Mitrea ar putea fi convocata dupa 25 august, asta dupa ce deputatii s-au exprimat, prin vot secret, cu bile, asupra cererilor DNA, iar numarul nu a intrunit cvorumul (au fost la urne 208 din numarul necesar de 220 de parlamentari).

Lipsa cvorumului si amanarea discutiilor in aceasta problema a determinat PDL sa sesizeze Curtea Constitutionala (CCR) cu privire la constitutionalitatea Regulamentului Camerei Deputatilor.

Astfel, in 9 iulie, Curtea a luat in discutie cererea, dar si solicitarea conducerii Camerei Deputatilor privind amanarea dezbaterilor pana vor fi depuse punctele de vedere ale acestei Camere.

In final, Curtea amanat pentru 17 septembrie discutarea sesizarii PDL in legatura cu prevederea din Regulamentul Camerei Deputatilor privind punerea sub urmarire penala a ministrilor-parlamentari, precizand ca nu impiedica Parlamentul sa continue solutionarea cererilor primite. "In ceea ce priveste procedura de urmarire penala a ministrilor parlamentari, amanarea dezbaterilor Curtii Constitutionale asupra prevederilor regulamentare criticate ca fiind neconstitutionale nu impiedica Parlamentul sa continue solutionarea cererilor ce i-au fost adresate", au comunicat judecatorii CCR.

Cele mai citite

Piedone reconfirmă candidatura la Primăria Capitalei: “Nu mă ascund după perdea!”

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, și-a reconfirmat candidatura la Primăria Capitalei din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), marți seara, în direct. Anunţul...

Primăvara se simte în Sectorul 4! A început curățenia generală!

Temperaturile ridicate pe care meteorologii le estimează pentru ultimele zile de februarie ne duc deja cu gândul la primăvară. Motiv pentru care angajații de...

Dan Ilie Morega, fost prefect va avea nevoie de însoțitor

A apărut și rezultatul expertizei psihiatrice pentru Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, prins de patru ori la volan fără permis. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă