Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, l-a eliberat din funcţie pe directorul general şi şeful CA al Companiei Naţionale Administraţia Portului Constanţa, Ioan Bălan, în urma constatării unor deficienţe manageriale, potrivit Mediafax.
Eliberarea din funcţie a fost făcută printr-un ordin semnat joi de ministru.
„Decizia ministrului vine ca urmare a deficienţelor semnalate în activitatea managerială a domnului Ioan Bălan”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Presa a relatat că numele lui Bălan apare în dosarul DNA UCM Reşiţa, în legătură cu care şeful Direcţiei de Domenii din Administraţia Porturilor Maritime, Eugen Bogatu, a fost arestat de procurori şi este acuzat de favorizarea infractorului şi trafic de influenţă.
În dosar apare şi numele senatorului PDL de Constanţa Mircea Banias.
Bălan, membru PDL, a fost numit la conducerea Administraţiei Portului Constanţa în ianuarie 2009 de către ministrul Transporturilor de la acea dată, Radu Berceanu. El a fost angajat al companiei din anul 2001.