Șeful agenției americane de informații NSA Michael Rogers a afirmat, într-un interviu publicat miercuri, că atentatele din Paris, de la jumătatea lunii noiembrie, „nu ar fi avut loc” dacă jihadiștii nu ar fi utilizat aparate de comunicare criptate, care le-au permis să scape de radarele de supraveghere, informează agenția France Presse, citată de Agerpres.
Rogers a confirmat pentru Yahoo News că în coordonarea atacurilor de la Paris s-au utilizat tehnologii de criptare, fapt ce a împiedicat serviciile de informaţii să meargă pe urmele lor.
„Evident, dacă am fi ştiut, (atentatele de la) Paris nu ar fi avut loc”, şi-a exprimat regretul Michael Rogers în acest interviu realizat săptămâna trecută.
Citește și: Franţa prelungeşte starea de urgenţă cu trei luni
Mai mult, Michael Rogers a afirmat că este în favoarea criptării pentru tot ce ţine de securitatea pe internet, însă şi-a exprimat rezervele în ce priveşte aparatele care nu pot fi decriptate, nici chiar la cererea justiţiei sau autorităţilor.
Afirmaţiile directorului NSA au fost publicate miercuri, în plină dispută în Statele Unite între companiile din industria de înaltă tehnologie, în frunte cu Apple, şi guvernul american legată de protecţia datelor stocate în telefoane mobile considerate inviolabile. Apple a respins cererea „fără precedent” a unui judecător american de a permite accesul poliţiei federale (FBI) la conţinutul criptat al iPhone-ului unuia dintre autorii masacrului de la San Bernardino, soldat cu 14 morţi la începutul lui decembrie în California.
Citește și: Premierul francez Manuel Valls avertizează: În Europa, atentatele de amploare reprezintă o certitudine