1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSectorul public franeaza cresterea pietei IT

Sectorul public franeaza cresterea pietei IT

Firma de consultanta Pierre Audoin Consultants (PAC) a revizuit in sens negativ estimarile cu privire la cheltuielile IT in general si cele pentru software si servicii informatice in particular ale sectorului public din Romania, in acest an, de la 110 milioane euro la 75 milioane euro.
Anterior, PAC prevedea pentru anul 2007, intr-un scenariu pesimist privind evolutia prognozata a investitiilor IT din sectorul public din Romania, aproape 110 milioane euro ca servicii de proiect IT ("project services", unde sunt incluse servicii de consultanta, integrare, dezvoltare software, training), au declarat ieri reprezentantii companiei. "Urmare a instabilitatii politice si a lipsei puterii de decizie la nivel guvernamental, Pierre Audoin Consultants vede sectorul public trecand de la pozitia de locomotiva a cresterii pietei IT la aceea de frana in dezvoltarea industriei de soft si servicii informatice din Romania", mai spun sursele citate.

Dezvoltarea, afectata de decizii politice
Potrivit previziunilor PAC din 2005 si 2006, Romania ar fi avut potential de crestere cu rate mult superioare celor din celelalte tari din regiune, cu exceptia Rusiei. "Din pacate, in ultimii doi ani, in pofida declaratiilor, strategiilor si promisiunilor politice venite de la diverse niveluri ministeriale, foarte putine proiecte importante au fost lansate in zona tehnologiei informatiei in Romania. Avand in vedere ca in Romania aproximativ o treime din piata IT depinde de proiectele din sectorul de administratie – centrala si locala, indeciziile politice afecteaza deosebit de grav performantele si sansele de dezvoltare ale companiilor de profil", spun consultantii.
PAC apreciaza ca valoarea investitiilor in serviciile IT din Romania, care va atinge anul acesta maximum 75 de milioane de euro, este extrem de scazuta atat la modul absolut, cat si in comparatie cu tari din regiune, mai ales ca sectorul public local are dimensiuni mari.

Interesul se pierde rapid
Firma de consultanta apreciaza ca fenomenul cel mai intalnit in prezent de companiile IT care doresc sa-si ofere produsele si serviciile informatice catre stat este ca, initial, exista un interes destul de mare cu privire la proiecte care sa aiba ca finalitate sisteme informatice complexe, insa pe masura ce trebuie trecut de la stadiul de idee la coordonatele unui proiect si realizarea unui caiet de sarcini profesionist, reprezentantii potentialului beneficiar din administratia publica isi pierd din entuziasm si asteapta decizii politice.  PAC apreciaza ca acest fenomen poate aduce industriei IT cu pana la 100 milioane de euro mai putine venituri in 2006-2008, iar pentru Romania poate reprezenta "un pas pe loc echivalent cu doi pasi inapoi". 

Cele mai citite

România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii

România este recunoscută ca una dintre țările cu cel mai scăzut nivel al criminalității, oferind o siguranță mai mare decât multe alte state vest-europene. România...

Salvamontiștii vin cu sfaturi în această perioadă

Salvamontiștii trag un semnal de alarmă legat de ținuta nepotrivită a turiștilor care vin la munte, mai ales pe pârtiile de schi, atrăgând atenția...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă