Secretele ascunse ale bolii secolului XXI – depresia. Cum ne apărăm împotriva acestui pericol

Statisticile spun că, în 2013, unul din trei români suferea de depresie, un aspect deosebit de grav. Asta și pentru că depresia este o tulburare care amenință nu calitatea vieții emoționale, ci însăși viața. Durerea și suferința sunt atât de intense încât paralizează plăcerea de a fi și de a trăi.

Persoanele care trăiesc sentimentele dureroase ale aneantizării și vidului au convingerea că doar capitularea de la viață ar putea curma suferința. Așa trăiesc ele.

Să te deprimi fără a cădea în depresie

Stările depresive sunt inerente vieții psihice naturale. Fac parte din capacitățile sănătoase ale omului. Doar fiind în contact cu sentimentele de neputință, de neajutorare, de tristețe, de vid, de pierdere, persoana își va putea identifica nevoia de sprijin și de căutare a unei soluții, a unei tentative de rezolvare a dificultății interne.  În schimb, depresia golește psihicul de orice dinamică, iar persoana se simte blocată. Nu mai poate face un pas de aici înainte, nu se mai percepe în mișcare, se trăiește aneantizată în timp și spațiu, inert, în pericol de pierdere a vieții emoționale, de moarte a universului intern, a populației lumii interne, a corpului. Aceste stări interne conduc la senzația fizică de epuizare și la apatie generalizată, care generează transformări neurofiziologice. Depresia implică dimensiunea somatică, iar reglajele psihice și somatice se prăbușesc. În stările acute, tratamentul medicamentos se impune cu necesitate pentru a se restabili modurile de reglare neurofiziologice și pentru a proteja persoana în depresie de violența conflictului intern dintre viață și moarte și, astfel, împotriva pericolului suicidal.

Psihoterapia abordează depresia ca o exprimare a unei suferințe prin intermediul simptomelor care sunt purtătoare de sens, care inițial au fost „soluții” de depășire a suferinței acute sau severe.

Apărări, „soluții”, tentative de rezolvare

Involuntar, în fața depresiei, oamenii se apără. Și așa este firesc, întrucât depresia semnalizează lupta internă între viață și moarte. Pe de o parte, forțele thanatice amenință să vandalizeze și să distrugă universul intern, toate amintirile despre persoanele dragi, toate persoanele iubite în care ne-am găsit sprijinul și suportul de la începutul vieții până în prezent și în care ne-am regăsit, care ne-au oglindit bunătatea și frumusețea. Ura și violența împotriva lor invadează universul intern, până ajung să amenințe viața fizică. Natura umană în esența ei nu cunoaște conceptul de suicid, ci doar pe cel de crimă, de aceea suicidul în depresie este abordat ca o „crimă”, o omorâre a unui personaj important emoțional din universul intern, din amintiri. 

Pe de altă parte, forțele vitale vor fi preluate în mod inconștient de corp, ca reacție la această violență emoțională, și persoana va căuta involuntar să-și producă plăcere mâncând, fumând, bând alcool, drogându-se. Apelează la orice substanță psiho-activă, în încercarea corpului de a se regla neurofiziologic. Psihicul se sprijină pe corp și corpul va prelua mandatul genetic pentru a găsi soluții de supraviețuire în lupta agonică, chiar dacă acesta va apela la adicții și dependențe. Orice soluție este mai bună decât amenințarea vieții. Adicțiile mereu semnalizează existența unei depresii. Aș adăuga, făcând o comparație cu anticorpii generați de lupta organismului cu virusurile, că adicția semnalizează lupta somaticului împotriva depresiei și faptul că tocmai s-a depășit pericolul cel mai mare.

O altă formă de luptă împotriva trăirilor de vid care caracterizează depresia este starea maniacală. Acolo unde te-ai aștepta ca persoana să trăiască o suferință semnificativă în fața unui eveniment, ea trăiește euforic și triumfalist. Răstoarnă inertul în dinamică, fadul în strălucire, lipsa de viață într-o viață plină de acțiuni operatorii. Pune viață acolo unde este moarte. Efortul este considerabil și viața persoanei este concentrată doar pe acest proces alchimic.

Acestea sunt tentative de rezolvare, deoarece depresia, dacă nu este rezolvată, tinde să irupă în viața internă cu proxima ocazie. Orice simptom care nu își găsește un sens va căuta ­altădată, în mod repetitiv, să găsească reparația internă.

Terapia depresiei

Persoanele care trec, în terapie, printr-o depresie își descriu starea ca fiind asemănătoare unei căderi într-o groapă din care nu pot ieși sau a unei închideri într-o cameră goală de lut, fără ferestre, fără uși, în întuneric, fără posibilitatea de a ieși. Senzația de prăbușit și captiv paralizează. În căutarea sensului prăbușirii, a pierderii coerenței interne, a legăturilor, a stării de vidare și de captivitate, găsim încercarea persoanei de reconfigurare, reformare și re-naștere. Găsim efortul lui de a-și modela interesele și pasiunile din lutul pereților camerei goale a depresiei, de a-și sculpta scările în groapa depresiei și nu a aștepta liane care să îl scoată din groapă.

Diferențiem între stări depresive și depresie datorită îngustării spațiului intern în depresie, a opririi dinamicii interne și invadării cu angoase paralizante care pun persoana într-o stare de mare suferință. Starea depresivă conține trăiri intense ale sentimentelor de neajutorare, neputință, devalorizare, neînsemnătate a ­propriei persoane, dar spațiul intern nu se restrânge și rămâne loc suficient pentru a tolera durerea depresivă, experiența pierderii și ambivalența față de persoana iubită, fără a fi speriat de ură și de pericolul distrugerii. Doar trecând prin amenințarea cu pierderea și durerea doliului persoana va avea posibilitatea de a trăi vinovăția că a produs o rană unei persoane intens învestită emoțional și dorința de a repara, dedicându-se relației. În psihologie se vorbește despre capacitatea persoanei de a trăi starea depresivă datorită efectului restructurant al trăirilor depresive. 

Gabriela Romaneț, psiholog clinician, psihanalist în formare