6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSeceta amână continuarea lucrărilor la tronsonul 1 al autostrăzii Timişoara-Lugoj

Seceta amână continuarea lucrărilor la tronsonul 1 al autostrăzii Timişoara-Lugoj

Lucrările la cei 9,5 kilometri de autostradă care alcătuiesc primul lot din autostrada Timişoara – Lugoj, cel cuprins între Giarmata şi Remetea Mare, nu vor fi gata la finalul lunii iulie, scrie Realitatea.net

Lucrările vor fi terminate în jurul datei de 20 august, ar fi declarat reprezentanţii UMB, firma ce realizează lucrările. Termenul final pentru acest tronson este luna aprilie a anului viitor.

„Din cauza secetei, nu am reuşit să finalizăm taluzurile. Cel mai probabil vom finaliza autostrada în jurul datei de 15-20 august. Acum lucrăm şi la spaţiile de servicii, vom monta şi toaletele şi chiuvetele”, au declarat reprezentanţii firmei Spedition UMB.

 

Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă