20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSe scumpeste iarasi trenul

Se scumpeste iarasi trenul

Conducerea CFR Calatori va inainta Ministerului Transporturilor, cel mai probabil la inceputul lunii septembrie, o noua propunere de majorare a tarifelor la biletele de calatorie cu trenul, a declarat, miercuri, agentiei Mediafax directorul general al companiei, Alexandru Noaptes.

"Nu stim in acest moment cu cat vom majora tarifele. Trebuie sa primim mai intai coeficientii de indexare in raport cu nivelul inflatiei si abia atunci vom putea calcula cu cat va creste pretul biletelor", a mai spus Noaptes.

Ultima majorare a tarifelor la biletele de calatorie pe calea ferata, de 7%, a fost operata la inceputul lunii iunie.

Guvernul a adoptat, in luna august a anului trecut, o ordonanta de urgenta prin care a stabilit ca tarifele maximale percepute de operatorii de transport feroviar public de calatori pot fi majorate trimestrial cu un procent de cel mult 7% peste nivelul inflatiei de la ultima rectificare a preturilor biletelor.

Majorarea tarifelor este aprobata prin ordin al ministrului Transporturilor.

Conform calendarului inclus in ordonanta Guvernului, urmatoarea crestere a tarifelor ar urma sa fie operata de la 1 septembrie.
Ordonata stabileste cadrul juridic pentru ajustarea tarifelor CFR Calatori, insa decizia de majorare este luata, potrivit reprezentantilor companiei, in functie de strategia de marketing a operatorului.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă