La ora la care cititi aceste randuri probabil ca Franta este blocata. Sindicatele au promis o mobilizare cum nu s-a mai vazut demult. Circulatia pe transporturile in comun va fi ca si inexistenta. scolile, spitalele, institutiile publice, dar si colectivele de salariati din intreprinderile particulare au promis sa trimita coloane masive la manifestatii de strada. si sa opreasca munca, in noul sistem aflat acum la moda: greve de cate 59 de minute! Intersindicala celor cinci milioane de angajati din sectorul public de stat cere deschiderea unor adevarate negocieri salariale, cat si masuri concrete pentru apararea locurilor de munca in toate sectoarele. Caci numarul somerilor creste zilnic, iar de frica acestor manifestatii guvernul chiar a amanat publicarea cifrelor pe luna decembrie.
Nemultumirile au ajuns la nivelul lor exploziv nu doar in domeniul functiei publice, unde masivele reduceri de posturi abia acum incep. Afectate sunt indeosebi sistemul educatiei si al cercetarii, precum si cel al sanatatii. In domeniul culturii se anunta concedieri masive si reduceri drastice de bugete. Transporturile trec printr-o noua perioada de nervozitate si exista perspectiva blocarii pe o durata lunga de timp a aprovizionarii cu marfuri, cum s-a mai intamplat deja. Pana si functionarii mai docili incep sa se revolte: magistratii, politistii, cadrele mijlocii in general. Cu totii au sentimentul ca pentru actuala criza mondiala platesc in Franta numai salariatii, din banii lor si cu drepturile lor sociale. Reprezentantii salariatilor cer sa aiba acces la cifrele reale ale bilanturilor intreprinderilor, astfel incat sa le oblige pe cele care au beneficii sa creeze locuri de munca echivalente, chiar daca le suprima pe unele.
Ar fi un precedent interesant, un cosmar in care nici un patron nu vrea sa creada. Sigur, guvernul a anuntat un plan pentru relansarea economiei, dar el este considerat insuficient. si mai cu seama lipsit de transparenta, din moment ce bancilor nu li se cere nimic in schimbul uriaselor sume cu care statul le fortifica trezoreria. Altfel spus, nu se vede clar tendinta bancilor redresate de a relansa la randul lor creditele, de care au nevoie mai cu seama micii producatori.
In loc de concedieri seci si brutale, sindicatele doresc punerea in aplicare a unor programe in care sa li se propuna salariatilor reciclarea profesionala, dar si o remunerare decenta care sa-i ajute sa depaseasca aceasta criza. Pentru o situatie exceptionala e nevoie de masuri exceptionale. Mai cu seama ca aceasta criza se anunta lunga.
In 1970 raportul de venituri intre clasa muncitoare si clasa medie din Franta era de 1 la 2. Actualmente el s-a redus la 35%, adica toata lumea a devenit mai saraca. In timp ce lumea finantei a continuat sa prospere, iar actionarii si-au vazut din nou beneficiile substantiale, ca si cum nu ar exista o criza financiara mondiala. Analistii vad spectrul falimentului care a lovit cu ani in urma Argentina, unde degringolada a inceput in momentul in care aceasta mare clasa mijlocie a fost presata din ambele parti, iar "ascensorul social", promovarea pe baza de merite, nu a mai functionat. Dupa parerea mea, Franta se balcanizeaza. E destul sa vezi ca in momentul in care nici tinerii cu buzunarele umflate de diplome, nici cei care au pierdut contactul cu scoala nu gasesc de lucru, criteriul pilelor si al relatiilor este singurul care functioneaza eficient. De ce nu mai au nevoie intreprinderile de tineri?
Fiindca multe au sporit cadentele de productie, de munca, in general, dar le cer efectivelor reduse acelasi randament. Daca nu chiar mai mult. si constata ca se poate. Iar informatizarea si automatizarea productiei de bunuri fac si ele posibila aceasta eliminare a omului. E vorba nu doar de exploatare, dar si de cinism social, de lipsa de perspectiva. Or, tocmai aici ar trebui sa intervina omul politic, gandindu-se si la felul in care se transmite stafeta de la o generatie la alta si cum vor terbui sa fie asigurate fondurile de somaj si cele de pensii de maine.
Premierul FranIois Fillon se apara spunand ca nici el nu are solutii ireprosabile pentru iesirea dintr-o criza mondiala de o asemenea amploare. Noroc ca Franta nici nu sta asa de rau, in comparatie cu alte tari. Numai ca si aceasta situatie de urgenta este politizata excesiv: opozitia de stanga ar dori o relansare a consumului de bunuri, cu interventii directe care sa usureze punga omului de rand, in vreme ce dreapta aflata la putere jura ca va mentine directia de austeritate si reformele, pentru imbunatatirea infrastructurilor si a competitivitatii intreprinderilor franceze. Cuvinte si iar cuvinte! Partea proasta vine din faptul ca dinamismul presedintelui Sarkozy, care se implica in toate reformele, si deci va trebui sa-si asume personal si esecurile, incepe sa fie perceput ca o provocare permanenta. Daca nu chiar ca o sfidare.
Sarkozy se confrunta cu prima lui miscare sociala de amploare. El pare hotarat sa-si continue refrenele nepopulare. Chiar daca a si renuntat partial la unele sau le-a amanat, el nu lasa impresia ca ar ceda sub presiunea strazii. Va fi interesant de vazut cum gestioneaza el aceasta infruntare, ce se anunta ca inceput al unor greve si miscari de protest prevazute sa culmineze in primavara. Orice evolutie ramane posibila, mai cu seama ca la originea initiativelor nu se afla nici stanga politica si nici totdeauna sindicatele. Franta si-a regasit reflexul de a se revolta. Ca intotdeauna la momente de rascruce.
