Controversatul premier al Ungariei, Viktor Orbán, a declarat nu de mult, chiar în România, că, în perioada actuală de mari turbulenţe din Europa şi de pe plan mondial, estul Europei, văzând cum se prăbuşesc fetişurile de tot felul, ar trebui să-şi caute propriul model de dezvoltare economică şi societală. Poate plăcea sau nu dl Orban, pot stârni aprobare sau dimpotrivă dezaprobare poziţiile sale de a nu se împăca cu ceea ce Vestul rezervă Estului, dar evident nu poate fi refuzată reflecţia asupra temei lansate de dl Orban. A te mulţumi cu băltirea în actualele stări de lucruri înseamnă pur şi simplu a-ţi asuma poziţia de perdant iremediabil.
Indiferent dacă la Bucureşti dl Orban nu prea este agreat sau acţiunile sale sunt considerate nu prea „europene” (ce să zic?!), ideea lansată de dl Orban ar trebui să preocupe atât ca temă de reflecţie, cât şi ca strategie de acţiune. Şi aceasta dintr-un motiv precis: România este probabil cel mai mare perdant în plan economic al actualelor stări de lucruri. Cu o viteză extraordinară la scară istorică, a devenit o anexă de tip bananier. Nici nu contează a cui! O anexă de tip bananier este masiv şi iremediabil perdantă, indiferent cărui centru îi aparţine!
Deşi dovezi mereu mai multe şi mai clare atrag atenţia că România a devenit o anexă de tip bananier, fără decizii proprii în axa majoră a economiei, deţinută de capitalul centrului, fără politici proprii, fără control asupra sectoarelor strategice şi performante, clasa politică în integralitatea ei, cu doar câteva excepţii, nu recunoaşte oficial acest lucru, recunoaştere ce ar fi premisa indispensabilă a unei eventuale schimbări.
Mulţi politicieni sunt atât de în afara realităţii încât nici măcar nu conştientizează dramatismul respectivului statut, confundând probabil propria prosperitate cu presupuse avantaje ale acestuia. Iar, în particular, diferiţi politicieni recunosc realităţile, dar se mângâie cu prosteala că măcar suntem anexa bananieră a unui club al „lumii bune”, cum este Uniunea Europeană. Nu mai punem la socoteală că Uniunea Europeană nu mai este ce era şi că se cam duce de râpă văzând cu ochii! În esenţă însă, anexa bananieră este tot anexă bananieră, a oricui ar fi!
Altceva este însă important: dacă se mai poate ieşi din acest statut şi consecinţele sale dramatice pe linia anulării oricăror perspective de dezvoltare. La o analiză obiectivă, nu se mai poate face mare lucru! Asta pentru a nu spune mai nimic! Ce să se mai facă atât timp cât nu doar exploatarea resurselor, puţinele procesări industriale rămase, serviciile publice în frunte cu distribuţiile de energie, băncile, intrările şi ieşirile din circuitul productiv sunt toate sub controlul străinilor?! Dar şi deciziile, pârghiile şi instrumentele de acţiune sunt tot în mâna acestora!
O mică breşă s-ar putea totuşi, eventual, face. Nu se ştie dacă va fi suficientă pentru a se şi ieşi din nefericirea actualei condamnări. Dar, ca breşă, trebuie încercată! Are un nume precis: creşterea salariilor. Este singura supapă pe care o mai poate cât de cât controla statul român şi a cărei îngustare mai poate împiedica firmele străine să nu scoată chiar tot în afară, lăsând ceva şi în ţară. Şi deci să se mai permită ţării să se aleagă cu ceva din activitatea capitalului străin pe teritoriul ei.
Guvernul, oricare ar fi acela, trebuie, ca atare, să mărească la maximum salariul minim, spre a împinge în sus întreaga grilă de salarizare. Operaţiunea trebuie întreprinsă cu orice costuri, res-pectiv cu acceptarea eventualităţii şi a unei reduceri a investiţiilor străine şi a unei gâtuiri a multor afaceri româneşti.
Prosteala menţinerii salariilor mici ca atractivitate pentru capitalul străin trebuie definitiv aruncată la coş. Ca orice prosteală! Salariile mici înseamnă contribuţii sociale neîndestulătoare, oricât de ridicată ar fi cota lor procentuală şi, mai ales, înseamnă piaţă internă restrânsă şi deci şanse slabe de dezvoltare. Şi, din aceste puncte de vedere, înseamnă şi investitori străini de mâna a paişpea sau unii puşi doar pe jaf, precum scârbăvnicia colonialistă cu nume pompos Nokia.
Ilie Şerbănescu este analist economic
