Clubul "La Scinteia" de pe Bulevardul Ferdinand a facut senzatie cand a aparut prin ineditul de a recicla in nota cool timpurile comuniste; dupa cluburile care pun in circulatie simboluri comuniste pop ca Che Guevara sau Mao, a venit vremea pentru o abordare mai "hard" care "recupereaza" ironic din propria memorie simbolurile comunismului. Din pacate, pana aici nimic original – astfel de baruri exista inca de la sfarsitul anilor ‘90 in Berlin sau Moscova, si tot asa cu mult rosu si simbolistica locala a comunismului. Exploatarea ludica a ramasitelor arheologice ale comunismului a devenit trend, intr-atat de profitabil incat chinezii au inceput sa-l exploateze inainte sa-l fi ingropat: o multime de carciumi scumpe din Beijing sunt construite pe acest concept cool.
Dar asta conteaza mai putin. Conteaza ca de-acum si Bucurestiul s-a aliniat la pulsul celorlalte capitale (est)europene cu o carciuma de fite comuniste. Locul, vopsit in rosu, are doua niveluri – parterul, destinat comunismului, si mansarda, destinata anticomunismului, cu disidenti, luptatori in munti si alte simboluri nouazeciste nepotrivite si uncool. La parter, comunismul se vede prin logo-ul ziarului Scinteia, portretele consacrate ale liderilor comunisti (gen pictura lui Lenin cu atitudine Mosfilm), secera si ciocanul. Locul arata bine, intrucat designerul a optat pentru minimalism in loc sa incarce postmodern pereti cu obiecte – e suficient de psihotic rosul ca sa incapa prea multe langa el. In plus, restaurantul e situat intr-o fosta casa boiereasca, iar incaperile sunt compartimentate si intime.
Locul arata, deci elegant, iar politica de preturi e cu atat mai surprinzatoare: specialitatea casei, platoul cu parizer si masline, care aduce aminte de timpurile comuniste, costa 5 lei, ciorba 6 lei, pana la 15 lei felul principal; meniul e traditional romanesc, cu tochitura, varza, fasole. Mancarea e servita pe hartii ca decupate din ziarul Scinteia (iar parizerul cu chifle, direct pe hartie). O surpriza e muzica: nici imnuri comuniste remixate, nici etnopunk, ci rock. Ce are a face comunismul cu rock-ul nu stiu si chiar nu conteaza. Imi place ca, spre deosebire de omologii lui din Est sau de aiurea, cu preturi pe masura cool-ului pe care il comercializeaza, acesta e cool la look si comunist la preturi.
