Comitetul Interguvernamental pentru Schimbari Climatice a publicat recent date alarmante privind consecintele incalzirii globale pentru unele dintre cele mai sarace regiuni ale Globului. Pana in 2100, intre un miliard si trei miliarde de oameni vor suferi de lipsa apei. Incalzirea gobala va spori procesul de evaporare si va reduce dramatic ploile – este vorba de o scadere cu 20% in Orientul Mijlociu si Africa de Nord. In aceste regiuni, cantitatea de apa disponibila pe cap de locuitor se va injumatati, probabil, pana la jumatatea secolului.
Brusca precaritate a unui element a carui importanta simbolica si spirituala egaleaza rolul sau central pentru viata omului va genera tensiuni si va exacerba conflictele peste tot in lume. Africa, Orientul Mijlociu si Asia Centrala vor fi primele regiuni expuse. Repercusiunile vor fi insa globale.
Dar acest tablou sumbru nu este nici o scuza pentru apatie, nici un motiv de pesimism. Poate ca intr-adevar conflictele sunt inevitabile, dar razboaiele nu. Capacitatea noastra de a evita "razboaiele apei" va depinde de abilitatea noastra colectiva de a anticipa tensiunile si de a gasi solutiile tehnologice si institutionale de gestionare a conflictelor in devenire. Vestea buna e ca asemenea solutii exista si ca ele isi demonstreaza eficacitatea zi de zi.
Barajele – presupunand ca sunt corect dimensionate si proiectate – pot contribui la dezvoltarea umana prin combaterea schimbarilor climatice si prin regularizarea aprovizionarii cu apa. Dar in noile contexte ale lipsei apei proiectele de infrastructura in amontele unor rauri internationale pot afecta calitatea sau chiar existenta acestei resurse in state vecine, cauzand astfel tensiuni.
Organizatiile din bazine hidrografice, cum ar fi cele infiintate pentru Nil, Niger sau Senegal, contribuie la facilitarea dialogului intre state care impart resursele hidro. Prin favorizarea unei viziuni comune asupra dezvoltarii cailor fluviale internationale, asemenea initiative de cooperare lucreaza in favoarea unei gestionari comune a resurselor si reduc astfel riscul ca disputele pe marginea utilizarii apei sa escaladeze si sa devina violente.
Astfel de cadre institutionalizate ale dialogului exista in cele mai multe bazine fluviale internationale, chiar daca stadiile de evolutie si nivelurile de realizare difera. Daca este sa luam in serios previziunile de schimbare a climei, comunitatea internationala ar trebui sa consolideze aceste initiative. Acolo unde nu exista ele trebuie create in parteneriat cu toate tarile afectate. Asistenta pentru dezvoltare poate introduce stimulente de cooperare: prin finantarea sistemelor de prelevare a datelor, prin transferul de know-how tehnologic sau, daca devine necesar, prin conditionarea imprumuturilor cu negocieri constructive.
Dar conflictele internationale in jurul apelor reprezinta doar una din fetele monedei. Razboaiele cele mai violente pentru aceasta resursa au loc mai mult in interiorul statelor decat intre state. Lipsa apei alimenteaza tensiunile interetnice, pe masura ce comunitatile incep sa se teama pentru supravietuire si incearca sa controleze resursele de apa. In Darfur, perioadele recurente de seceta au inveninat relatiile dintre fermieri si crescatorii nomazi de animale, iar razboiul la care asistam acum, neajutorati, este o urmare a multor ani de escaladare a conflictului. Ciadul risca sa cada prada aceluiasi ciclu al violentei.
Trebuie urgent sa satisfacem cele mai fundamentale nevoi ale umanitatii, prin initiative de dezvoltare locala. Proiecte hidrotehnice la nivel rural, care asigura accesul la apa al unor populatii ce se intind pe zone vaste, s-ar putea dovedi instrumente eficiente de prevenire a conflictelor. Cu ajutorul tehnologiilor moderne de captare a imaginilor din satelit se traseaza coridoare securizate de pasunat, iar populatiile nomade si turmele lor pot fi astfel directionate catre zonele adecvate. Asemenea initiative ofera oportunitati rare de dialog si cooperare intre comunitati rivale. Cheia este sa anticipam nevoia de actiune inainte ca tensiunile sa treaca de un punct fara intoarcere.
si consumul de apa este o problema stringenta. Sectorul agricol inregistreaza peste 70% din consumul mondial de apa. Cercetarile din domeniul agronomiei si inovatiile tehnologice trebuie impulsionate, ele sunt vitale pentru maximizarea eficientei consumului de apa in acest sector. Dar preocuparea fata de raritatea resurselor de apa va duce inevitabil la revizuirea practicilor si politicilor agrare peste tot in lume, pentru a asigura caracterul lor durabil.
Provocarea pentru politica de dezvoltare nu mai este astazi doar aducerea apei necesare agriculturii in zonele in care ea nu exista. Asa cum scaderile dramatice ale nivelului de apa in lacul Aral, lacul Ciad si Marea Moarta ilustreaza perfect, astazi trebuie sa protejam modestele resurse existente si sa asiguram distributia lor echitabila intre prioritati concurente. O utilizare responsabila a resurselor necesita stimulente economice adecvate. Acestea ar putea contribui la evitarea conflictelor pentru apa in regiuni ca Africa de Vest, Orientul Mijlociu, Asia Centrala sau India.
Data fiind dimensiunea fara precedent a amenintarii, a continua la fel ca pana acum nu poate fi o optiune. Razboiul rece s-a incheiat pasnic datorita realismului, prudentei si puterii vointei. Aceste trei calitati ar trebui sa fie puse in slujba prevenirii unor conflicte majore pentru apa. De asemenea, aceasta provocare globala cere inovatii in sfera guvernarii globale. De aceea sustinem infiintarea unei Agentii de Mediu a ONU, dotata cu resursele legale si financiare necesare pentru a aborda problemele cu care ne confruntam.
Omenirea trebuie sa inceapa sa rezolve aceasta dilema a apei. A astepta nu face parte din solutie.
Mihail Gorbaciov, ultimul presedinte al Uniunii Sovietice, in prezent presedintele Crucii Verzi Internationale.
Jean-Michel Severino conduce Agentia Franceza pentru Dezvoltare.
Copyright: Project Syndicate, 2007. www.project-syndicate.org
