Israelul si miscarea de gherila Hezbollah efectueaza miercuri un schimb de prizonieri. Cinci militanti libanezi vor fi eliberati in schimbul a doi soldati israelieni capturati de militanti in 2006, transmite BBC.
Intre timp, armata israeliana a confirmat ca ramasitele pamantesti predate miercuri de Hezbollah sunt ale celor doi soldati israelieni rapiti in 2006 de miscarea islamista, informeaza CNN.
Ramasitele pamantesti ale celor doi soldati fusesera predate Crucii Rosii de catre miscarea Hezbollah, la granita intre Israel si Liban, in cursul diminetii.
Gruparea militanta libaneza Hezbollah a anuntat anterior ca cei doi soldati israelieni pe care i-a rapit in 2006, Eldad Regev si Ehud Goldwasser, sunt morti. Rapirea celor doi a determinat Israelul sa atace pozitiile Hezbollah din Liban.
Israelul va preda si corpurile celor 199 de libanezi si palestinieni ucisi in ciocnirile din ultimii ani.
Daca totul decurge conform planului, pana la sfarsitul zilei nu vor mai exista militanti libanezi in inchisorile din Israel. Miscarea Hezbollah nu va ezita sa califice schimbul de prizonieri drept un mare succes. Printre cei eliberati de Israel se numara Samir Qantar, care fusese condamnat la inchisoare pe viata in urma unui atac executat in 1979.
Aruncarea sa in inchisoare a fost considerata un factor catalizator pentru razboiul dintre Israel si Hezbollah, in 2006. Atunci, militantii au rapit doi soldati evrei incercand sa obtina eliberarea veteranului libanez. Trupele israeliene au invadat ulterior Libanul incercand sa ii recupereze pe soldatii capturati.
A fost nevoie de doi ani pentru ca acest schimb de prizonieri sa fie in final convenit. Conflictul dintre cele doua parti a dus la moartea a peste 1100 de libanezi si a 160 de israelieni.