3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialScheletele lui Antonescu: actele prin care a transferat la BTT 17 hectare...

Scheletele lui Antonescu: actele prin care a transferat la BTT 17 hectare de teren din Herăstrău, Băneasa şi Pantelimon

Imediat după aceste împroprietăriri, terenurile au ajuns la companii private, operaţiune care a reprezentat una dintre cele mai mari ţepe imobiliare postdecembriste. Statul român a fost deposedat de unele dintre cele mai valoroase terenuri ale sale, de către un grup de interese format din afacerişti apropiaţi de serviciile secrete şi politicieni.

Implicarea lui Crin Antonescu în scandalul împroprietăririi ilegale a BTT cu terenuri a făcut turul presei la începutul anilor 2000. Scandalul mediatic declanşat atunci a dus la anularea în justiţie a vânzării la preţ de chilipir a unei bucăţi de 7 hectare din parcul Herăstrău, către apropiaţii lui Alexandru Bittner şi la arestarea şefului BTT de la acea vreme.

Documentele prezentate în premieră în urmă cu două zile (şi care pot fi consultate la http://prisacariu.kamikazeonline.ro) confirmă suspiciunile apărute în urmă cu 12 ani şi chiar le amplifică, deoarece se referă şi la alte zone imobiliare, despre care presa nu a relatat la acel moment. Din ele reiese că Antonescu a împroprietărit BTT şi cu 8 hectare din fostul ştrand Pantelimon, plus 2 hectare din Baza Turistică Băneasa, care, în ultimele două luni de mandat ale guvernării CDR, au ajuns la o firmă apropiată magnatului Ioan Niculae.

Suspiciunea principală care planează asupra lui Crin Antonescu este că nu a respectat legea atunci cînd a emis certificatele de atestare a dreptului de proprietate în favoarea BTT. Pentru emiterea acestora, ministrul Antonescu avea nevoie de avize de la Primăria Bucureşti, avize care lipsesc de la dosarul în cauză.

Am încercat să obţinem un punct de vedere al preşedintelui PNL, însă acesta nu a răspuns până la închiderea ediţiei.

Ce s-a întâmplat cu terenurile după ce Crin Antonescu le-a transferat la BTT

Coincidenţă, de îndată ce Crin Antonescu a dat salba de terenuri premium pe mâna BTT, Liviu Valentin Viclea, şeful BTT de la acea vreme, a încheiat o serie de contracte de asociere în participaţiune cu câteva firme obscure.

În acest mod, la începutul anului 2000, firma Domino Impex 94 SRL a cumpărat de la BTT, la preţ de chilipir (23 dolari/mp), aproape 7 hectare din Parcul Herăstrău. Combinaţia prin care Domino Impex 94 SRL a pus mâna pe teren s-a parafat la numai câteva luni după ce Crin Antonescu a semnat mai multe certificate de atestare a dreptului de proprietate în favoarea BTT, instituţie care nu era în subordinea ministerului. Ulterior, instanţa a confirmat că ministerul condus de Antonescu nu era minister de resort pentru BTT. Actele de vânzare-cumpărare au fost anulate un an mai târziu, iar Liviu Viclea, şeful BTT care a vândut către Domino Impex cele 7 hectare din parcul Herăstrău a fost condamnat, în anul 2001, la şase ani de închisoare tocmai pentru încheierea acestor contracte prin care a deposedat BTT-ul de terenurile primite pe semnătura lui Crin Antonescu.

Avocatul care l-a reprezentat în instanţă pe Liviu Valentin Viclea, fostul director care a devalizat BTT de bazele sportive primite ilegal de la Crin Antonescu, este Ion Neagu, un fost senator FSN, cunoscut în 2002 ca fiind cel mai scump avocat din România, conform profilului său de Wikipedia. Avocatul Ion Neagu a reprezentat o mulţime de VIP-uri penale ca Gabriel Bivolaru, Zaher Iskandarani, Victor Atanasie Stănculescu şi Miron Cozma.

Un amănunt important e că firma Domino Impex 94 SRL o avea printre asociaţi pe Carmen Finiş, soţia lui Bartolomeu Finiş, partener de afaceri al lui Alexandru Bittner, apropiat al lui Adrian Năstase. Pentru a înţelege mai bine conexiunile din jurul Domino Impex 94, precizăm că firma a avut acelaşi sediu social ca şi societatea „Trei Cocosi – Complex International” SRL, celebra firmă înfiinţată în 2000, care i-a avut ca acţionari printre alţii pe Dorin Cocoş, Alexandru Bittner şi Elena Udrea.

Mai precizăm că cenzor al norocoasei firme Domino Impex 94 SRL a fost la începutul anilor 2000 SC Dana Management SRL, aparţinând politicianului Dan Radu Ruşanu şi fiicei sale. Ruşanu e deputat PNL şi membru al „Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova”.

Munca lui Antonescu, finalizată de mâna dreaptă a lui Năstase

Deşi Domino Impex 94 pierduse în instanţă dreptul de proprietate asupra feliei din Parcul Herăstrău, patronii acesteia nu s-au lăsat intimidaţi în planurile lor, de justiţie. Aşa se face că acelaşi SRL, Domino Impex 94, a cumpărat din nou în 2003, printr-o inginerie asemănătoare, 62.000 mp din preţiosul teren al Tenis Club Herăstrău, de data asta după ce patrimoniul BTT a fost trecut în subordinea RAPPS. Şef la acea vreme peste RAPPS era Eugen Bejinariu, unul din apropiaţii lui Adrian Năstase, căruia ex-premierul PSD i-a acordat tot creditul în acţiunile sale, dacă ne gândim că Bejinariu a ocupat ulterior şi funcţia de Secretar General al Guvernului în 2004. Totodată Bejinariu e şi naşul de cununie al controversatului Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, acum milionar. Actualmente Bejinariu e onorabil deputat PSD şi în mod cu totul hilar, ocupă funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Precizăm că Bejinariu a ocupat şi funcţia de cenzor la Centrul de Asistenţă Medicală, una din firmele în care acţionar era la începutul anilor 2000 Dorin Cocoş.

În mod ironic, Crin Antonescu locuieşte într-un apartament de lux amplasat în nordul Capitalei, nu departe de halca din Herăstrău, care a ajuns, urmare a semnăturii sale, în proprietatea unuia din cele mai influente grupuri de interese postdecembriste.

 

 

Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă