Steaua a debutat în Liga Campionilor, după cinci ani de aşteptare. Deşi înaintea debutului ”roş-albaştrii” erau extrem de optimişti şi credeau în victorie în meciul cu Schalke, rezultatul final şi jocul echipei nu a reflectat entuziasmul dinaintea întâlnirii.
Nemţii s-au impus cu 3-0, toate golurile fiind reuşite în a doua repriză. Steliştii au căzut de tot, după primul gol reuşit de Uchida, după o eroare mare în apărarea Stelei, Tătăruşanu şi Szukala invitându-se reciproc să intervină la centrarea niponului. Celelalte goluri ale nemţilor au fost reuşite de Boateng şi Draxler.
Laurenţiu Reghecampf a declarat la finalul întâlnirii că echipa lui şi-a dorit mult victoria, însă jocul nu le-a ieşit aşa cum vroiau.
”Am primit un gol într-un moment în care treceam printr-o fază bună. A fost o greşeală, nu mai are rost să o comentăm. Noi ne-am dorit foarte mult, am încercat să facem pressing, să ne creăm ocazii, dar din păcate în seara aceasta am pierdut cu 3-0. Trebuie să mergem mai departe, vom analiza meciul şi ne vom gândi la următoarea înfruntare. Am piedut doi jucători, pe Tatu a trebuit să-l schimbăm în primele minute, iar Adi Popa s-a accidentat şi cred că asta este o problemă mai gravă”.
Antrenorul gazdelor, Jens Keller a recunoscut că primul gol al echipei sale a fost extrem de norocos, dar se bucură pentru victoria echipei sale: ”Am început excelent campania din Champions League. Am câştigat la zero şi sunt extrem de fericit că am avut răbdare. În partea secundă am avut numeroase ocazii, după ce în prima repriză nu am fost prezenţi în faţa porţii adverse. Golul de 1-0 a fost norocos, dar uneori ai nevoie de aşa ceva”.
Bourceanu, lăudat de Boateng
Căpitanul Stelei, Alex Bourceanu a fost unul dintre cei mai buni oameni în înfrângerea din Germania. Capacitatea de efort a stelistului a fost remarcată şi de vedeta nemţilor, Kevin Boateng, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa românului. “Bourceanu a fost un nebun! Ştiam cu toţii că o să alerge foarte mult, dar nu ne-am aşteptat să o facă atât de mult! E un jucător extraordinar, acoperă foarte bine toate zonele din teren. Steaua a jucat foarte bine, dar nici noi nu am fost mai prejos. Avem un start minunat şi am căpătat multă încredere graţie acestei victorii“, a declarat africanul, la finalul întâlnirii.