7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialScenariu pentru filmul "LA B(L)OC"

Scenariu pentru filmul „LA B(L)OC”

N-am vazut nici un episod din serialul TV "La bloc", dar banuiesc ce ar putea contine: paranghelii. Seamana cu cele din serialul dramatic scris de Basescu, avandu-l erou principal pe Stolojan, care stia foarte bine ce rol are (cand aparea pe panouri cat blocul) si cand se termina ultimul episod. La toate intalnirile dintre delegatiile PSD si PDL, Stolojan era singurul care-si nota "ideile" si le-a strans in acel celebru dosar (in care nu se afla bugetul de stat) pe care scrisese "Scenariu" si trasase rubricile PSD si PDL, ceea ce insemna impartirea "rolurilor". Foarte bine, scenariului putea sa-i zica si "Retragerea". Serialul asta l-am mai vazut insa. Stolo a mai abdicat o data. Iar asa ceva nu putea fi scris decat la Cotroceni.

Basescu s-a gandit sa profite de faptul ca PSD (care intre timp a renuntat la lovitura de stat, data ca sigura de Basescu) il accepta pe Stolojan, pentru ca altfel si Geoana ar fi avut pretentie pentru acest post, mai ales ca Boc nu figura in vreo nominalizare. Pana si pesedistii au fost luati prin surprindere.
Ce repede – in numai doua ore – l-a desemnat presedintele pe noul candidat Emil Boc. Putin trist – mai avea putin si plangea. Era trist, pe naiba, stia foarte bine de acest scenariu, inca din perioada in care il folosea pe nominalizat drept locomotiva, premier de campanie electorala (si Stolojan a fost constient ca va fi folosit drept afis electoral, drept "firma" pentru inexplicabila sa cota de incredere). Daca presedintele l-ar fi nominalizat direct pe Boc, PDL n-ar fi avut un scor asa de bun.

In urma cu o saptamana, presedintele a tinut sa accentueze: mandatul dlui Stolojan este un mandat pentru patru ani. Stolojan declara si el la nominalizare ca are convingerea ca guvernul va fi investit. Numai ca Stolojanul de patru ani a guvernat doar patru zile. Un om bolnav nu aparea pe post de salvator al natiunii la desemnare (cand toata tara era cu sufletul la gura sa afle premierul-surpriza, premierul-minune) sa ne spuna ca purcede din clipa urmatoare la fapte, in slujba romanilor.

Daca ne amintim cum iesea asta-vara din spuma marii, umflandu-si bicepsii, iar dupa retragerea de acum cateva zile cum urca, sprintar, scarile Parlamentului, din doua in doua trepte, n-am zice ca Draga Stolo ar fi bolnav. S-a "imbolnavit" cand nu trebuia. Dar Basescu este obisnuit cu "constructiile politice spectaculoase" – sintagma lansata la prima imbolnavire a lui Stolojan, asa ca de ce nu s-ar repeta farsa? Povestile cu un Basescu care parea bulversat fac parte din scenariu, unde presedintele isi joaca bine rolul.

Retragerea lui Stolojan a aparut intr-un moment in care PDL si PSD semnasera "Protocolul" si s-ar fi facut de ras daca ar fi renuntat la el dupa numai patru zile. Asa era scenariul. Pesedistilor li s-a fluturat pe la nas solutia Stolojan pana au semnat "Protocolul". Faptul ca toata lumea refuza sa explice ce motiv a avut Stolojan sa se razgandeasca denota ca asa s-a hotarat de multa vreme. In asemenea situatii, la noi protagonistii se intalnesc si isi framanta creierele cu "ce spunem", adica ce minciuna mai spunem electoratului.
Povestea cu generatia tanara care sa-si asume cele mai inalte functii in stat este pentru episodul cu "ce spunem". Daca tot vorbea si Basescu de generatia tanara, de ce l-a mai nominalizat pe Stolojan? Mai ales ca mitul Stolojan cazuse. Mai tineti minte cand Basescu tuna si spumega ca Draga Stolo are nevoie de odihna, pentru ca n-a mai rezistat la "santajul" la care este supus continuu? Acum parea ca se intelege de minune cu baronii din PSD. "Argumentul" jenant al lui Stolojan, cu cei doi tineri presedinti de partid care trebuie sa-si asume garantia functionarii "Parteneriatului", nu tine.

 

Putea sa-l invoce inainte de semnarea certificatului de casatorie, daca nu cumva chiar inainte de desemnare, la piscina sau cand trona pe toate blocurile. Mai putea sa se razgandeasca sa lase loc tinerilor si inainte de a accepta cu entuziasm nominalizarea. Se prea poate, chiar daca Stolojan mergea mai departe, sa fi renuntat la el chiar in aceasta faza.
Electoratul va privi tarasenia ca o inscenare, o cabala. Pentru a spulbera suspiciunea este nevoie de transparenta totala: sa ni se spuna adevaratul motiv al retragerii. Altfel, ani buni de aici inainte se va arunca cu vorbe. Daca am sti adevarul gol-golut si n-a existat un scenariu electoral, atunci se schimba situatia: Stolojan, premierul decorativ, a avut si el odata coloana vertebrala. Ne indoim insa de explicatii ca n-a suportat sa-i faca altii cabinetul, ca i s-au varat pe gat indezirabili. Nici in 1991 nu si l-a facut singur.

Emil Boc a declarat apasat, de nenumarate ori, ca ar fi un gest de iresponsabilitate sa paraseaca Primaria pentru o functie de parlamentar sau ministru. Asadar, vom avea un premier iresponsabil. In 2004 si Basescu le promisese bucurestenilor ca nu va parasi Primaria, dar a inventat dramoleta cu plansul, rezolvand si rocada cu Stolojan si, vezi Doamne, a fost o situatie dramatica. Acum situatia o cere si pentru Cluj. Cam multi iresponsabili clinic in tara asta.
Boc va ramane seful "cel mic" (cum i se mai spune in partid), pentru ca guvernul va fi condus de seful "cel mare", care impinge Romania spre o proiectie de tara neserioasa. Daca maine ar fi alegeri, ar mai veni la vot 20% din romani? Traian Basescu n-ar fi gasit un executant mai bun decat Boc. Performantele noului Executiv, mosit din abandonuri, vor avea o noua unitate de masura – bocul.
Fiti mandri! Ati ridicat ridicolul la rang de politica inalta. Mai ramane sa-i vedem pe distinsul Marius Marinescu si delicata Anca Constantinescu sarutandu-se in direct. si mai ales ce mai pune in scena Traian Basescu, cel care si-a dorit ministere monocolore, judete monocolore. In curand, o Romanie-talcioc. Monocolora.

Cele mai citite

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...
Ultima oră
Pe aceeași temă