6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialScandalul EADS - filiera germană

Scandalul EADS – filiera germană

Unul dintre foştii directori ai EADS, Stefan Zoller (foto dreapta), este acuzat de justiţia germană pentru că ar fi oferit mită în schimbul unor contracte avantajoase în România şi Aradia Saudită, potrivit presei germane. Zoller a negat informaţia.

Potrivit informaţiilor publicaţiei Der Spiegel, neconfirmate oficial, unul dintre foştii directori ai EADS în Germania, Stefan Zoller, ar fi acuzat de justiţia germană că a oferit mită în afaceri cu Arabia Saudită şi România. Este vorba de corupţie prezumptivă în două contracte de comandă de sisteme de securizare a frontierelor în cele două ţări menţionate. Acuzaţia a fost confirmată săptămâna trecută de anchetatorii asupra Groupe Airbus în cadrul activităţii diviziei de apărare, anchetă condusă de procurorii din München asupra suspiciunilor de corupţie în străinătate şi evaziune fiscală. Parchetul din München anchetează scandalul de acordare de comisioane oculte în contractele din Arabia Saudită şi Romania.

Scandalul de corupţie ce implică diviziile aerospaţiale şi apărării din cadrul societăţii Airbus (fostă EADS) a dus la acuzarea unui fost director, Stefan Zoller, care a fost demis în 2012 din fruntea EADS Germania. Un iniţiat s-a oferit anchetatorilor ca martor. În cazul României este vorba de un contract de câteva sute milioane euro, potrivit unui raport din 2004. Au fost implicate două cabinete de consultanţă din Bucureşti, iar autorităţile române anticorupţie au anchetat acest caz. Pentru acordarea unui contract de un miliard de dolari pentru securizarea frontierelor saudite, EADS este acuzată de coruperea politicienilor.

Potrivit Sudeutsche Zeitung, anchetatorii au stabilit că au fost corupţi funcţionari din Arabia Saudită şi România pentru a se asigura că divizia de apărare din compania Airbus primeşte comenzi pentru tehnologia de supraveghere a securităţii frontierelor. Un purtător de cuvânt al Airbus a declarat că aceste afaceri însumau circa 1,8 miliarde euro. Anchetatorii sunt interesaţi între altele de plata a 13 milioane euro, ordonată de companie în anii 2011 şi 2012 unui cabinet de consultanţă cu sediul la Londra. Cel puţin o parte a banilor a fost transferată printr-un intermediar saudit unui fost funcţionar dintr-un minister saudit. Zoller neagă că ar fi la curent cu plata sumelor destinate coruperii politicienilor.

Airbus se confruntă cu un trecut sulfuros şi după o afacere de delict de iniţiere în curs care loveşte mai mulţi înalţi responsabili din fostul grup EADS, în octombrie s-a aflat că Parchetul din München a deschis o anchetă asupra suspiciunilor de corupţie activă în cadrul marilor contracte cu România şi Arabia Saudită, înainte de a redeveni divizia de apărare şi aerospaţiale a Airbus.

Contractul saudit şi cel din România totalizează 1,8 miliarde euro şi în mai multe locaţii ale Airbus în Bavaria au fost efectuate percheziţii la domicilii private. În ancheta privind contractele de dispozitive de securitate, Airbus nu a fost vizată ca societate, persoanele suspectate fiind mai puţin de zece, arată Parchetul din München. Airbus declară că susţine acţiunea justiţiei, dar a declanşat şi propria anchetă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă