22.8 C
București
vineri, 12 aprilie 2024
AcasăSpecialScandal Spitalul de Arși: Pacientă: Am sânii moi şi mă deprimă, Medic:...

Scandal Spitalul de Arși: Pacientă: Am sânii moi şi mă deprimă, Medic: Daţi-mi poze pe mail, să văd

PRECIZARE: Fotografia atașată anterior acestui articol conținea, dintr-o regretabilă eroare, imaginea unor medici ce nu au nicio legătură cu scandalul de la Spitalul de Arși, ci sunt profesioniști onești fără legătură cu amintitul spital, ce activează în domeniul chirurgiei cardiace, în Romania și Spania. Le cerem scuze celor cărora le-a fost, prin această asociere, lezată imaginea.

O pacientă a sunat-o pe medicul Cristina Isac și au negociat la telefon detaliile unei operații de implant cu silicon, inclusiv o variantă de preţ, după ce interlocutoarea s-a plâns că are sânii moi şi este deprimată din acest motiv, cerându-i-se să trimită pe mail fotografii relevante în vederea intervenţiei, informează Mediafax.

Potrivit referatului cu propunerile de arestare din dosarul operaţiilor estetice, discuţia Cristinei Isac cu o potenţială pacientă a fost înregistrată de anchetatori.

În respectiva conversaţie, pacienta doreşte să ştie preţurile practicate de medic şi menţionează că acestea nu sunt postate pe internet. În acest context, Cristina Isac i-a prezentat, pe scurt, tariful aproximativ pentru un implant mamar şi a stabilit o întrevedere cu tânăra.

"Convorbirile interceptate în cauză, din care reiese că pacienta s-a înţeles cu medicul Cristina Isac să îi efectueze în spital o operaţie de implant mamar în schimbul unei sume cuprinsă între 2.500 şi 2.800 de euro, sumă din care o parte va fi remisă medicului anestezist", notează procurorii, care redau discuţia din 26 septembrie 2013 dintre medic şi potenţialul pacient:

"M.P.: Alo! Bună Ziua!
DR. Isac: Bună ziua!
M.P.: M.P. mă numesc. […]
M.P.: În primul şi-n primul rând îmi doresc foarte mult să-mi fac implant cu silicon, aşa.
DR. Isac: Aşa.
[…]M.P.: Aşa şi la ce preţ este, la dvs. pe pagină nu scriu preţurile?
DR. Isac: Da, nu la mine nu sunt scrise. A, păi iarăşi este foarte greu să vă spun un preţ exact, trebuie mai întâi să vă văd, trebuie să văd dacă aveţi nevoie şi de ridicare, depinde şi de implantul pe care-l folosim rotund, anatomic, şi de firmă. E greu să vă spun aşa, dacă vreţi pot să vă dau un preţ aproximativ.
M.P.: Da, vă rog din suflet.
DR. Isac: Deci, de exemplu cu implante rotunde M………. sau M……….., sunt cele pe care le folosesc eu şi care sunt cele mai bune este în jur de 2.500 euro, incluzând operaţie, anestezie, medicamente, spitalizare, analizele, toate controalele post operatorii şi implantele.
M.P.: Şi ce mai vroiam să vă întreb. Am mai sunat undeva şi mi s-a spus că trebuie să-mi fac analizele de acasă, că… o întreagă nebunie.
DR. Isac: Nu trebuie să le faceţi acasă, le facem la noi în spital, veniţi, vă văd, vă explic ce trebuie să faceţi, este greu să vă spun prin telefon.
M.P.: Da.
DR. Isac.: Nu trebuie să le faceţi acasă, în orice caz, vi le iau eu"

În aceeaşi discuţie, potenţiala pacientă se arată interesată să facă implantul cât mai repede, fiind deprimată de faptul că are sânii moi după naştere, iar medicul îi oferă detalii despre programare, subliniind că este foarte aglomerată, dar este "doctor cinstit" şi ţine locul celor pe care îi programează.

"M.P.: Ştiu, şi ce vroiam să vă mai spun să nu vă mai reţin, că mă gândesc…
DR. Isac: Nu, nu acum chiar pot să vorbesc că acum sunt pe drum. Înainte chiar nu puteam că făceam o grămadă de chestii, dar acum pot, puteţi să mă ţineţi oricât.
M.P.: Deci, eu îmi doresc neapărat, deci, nu ştiu în 3 săptămâni maxim, deci nu ştiu, vreau implant, deci musai, pentru că am o fetiţă de un an şi trei luni, şi…
DR. Isac: A, deci înseamnă că dacă aveţi fetiţă, înseamnă că aveţi nevoie şi de ridicare.
M.P.: Am sânii aşa moi şi mă deprimă chestia asta, nu-mi place deloc.
DR. Isac: Îhî.
M.P.: Şi înainte de sarcină aveam sânii pot să zic că destui de mari şi…
DR. Isac: Da.
M.P.: Şi acuma sunt aşa, nu, cu nimic nu-mi stă bine.
DR. Isac: Da, vă cred, vă înţeleg, ştiu.
M.P.: Aşa, şi de aceea vroiam să ştiu un preţ şi când aş putea să mă programez, deci dacă vreau în maxim 3 săptămâni, fac de acum programare, îmi faceţi atunci, să mai revin cu un telefon, cum facem?
DR. Isac: Nu, mai întâi veniţi la o consultaţie.
M.P.: Aşa.
DR. Isac: Sunteţi din Bucureşti?
M.P.: Nu, sunt de lângă Târgu Jiu.
DR. Isac: Ah, oricum ideea e că trebuie să veniţi la o consultaţie separat faţă de operaţie, pentru că nu….
M.P.: Nu aţi putea să mă consultaţi astăzi şi nu ştiu, mâine să facem operaţia?
DR. Isac: Mmmm. Am mai făcut aşa cu paciente care vin de afară şi care într-adevăr nu pot să vină de două ori, dar nu prea obişnuiesc. E cam riscant pentru că, nu ştiu, măcar să-mi trimiteţi nişte pe e-mail să văd cum arătaţi.
M.P.: Daţi-mi o adresă de e-mail.
DR. Isac: Să pot să-mi dau cu părerea măcar.
M.P.: Vă rog.
DR. Isac: Şi programare facem la telefon, ăăă, vă trec în agendă şi veniţi cu o zi-două înainte, pentru că ştiţi ce se întâmplă? Deci eu sunt foarte, foarte aglomerată, deci am foarte multe programări şi foarte multe operaţii, ăăă…, trebuie să fiu cu agenda în faţă.
M.P.: Da, da, da.
DR. Isac: O să vă rog să mă sunaţi diseară pe la 8 şi un sfert.
M.P.: Da.
DR. Isac: Ca să fiu cu agenda în faţă şi ca să ştiu cam când am putea să facem programarea pentru operaţie.
M.P.: Da.
DR. Isac: Dumneavoastră o să vă ţin locul, pentru că eu aşa fac, sunt doctor cinstit, mă rog, ţin locul oamenilor pe care îi programez.
M.P.: Am auzit foarte multe lucruri bune despre dvs. Nu vă cunosc că nu am de unde şi…
DR. Isac: Şi am să vă ţin locul şi veniţi cu vreo două zile înainte, staţi în Bucureşti, vă găsiţi undeva şi veniţi cu două zile, facem consultaţia, vedem ce implante, pentru că există riscul de exemplu să nu aibă implantele pe stoc şi să dureze o zi, două până vin, de aia am zis măcar două zile înainte. Înţelegeţi?
M.P.: Da, înţeleg, înţeleg.
DR. Isac: Şi eu nu mai pot să modific după aceea data operaţiei. Şi de aia ziceam, măcar să-mi trimiteţi nişte poze pe e-mail să pot să-mi dau cu părerea şi mai vorbim diseară la telefon pe la 8 şi un sfert.
M.P.: Perfect este, daţi-mi adresa şi vă şi trimit poza.
DR. Isac: Păi adresa este, o găsiţi pe site la mine.
M.P.: A, perfect
DR. Isac: La contact este ina@dr.I..ro.
M.P.: Bun.
DR. Isac: Mai îmi ziceţi o dată numele vă rog.
M.P.: P.M..
DR. Isac: Eu o să vă trec în agendă că mă sunaţi diseară şi diseară când o să mă sunaţi o să fiu cu agenda în faţă, mă uit şi o să găsim un loc pentru programare, asta dacă nu vreţi să veniţi mai devreme la consultaţie, dacă nu aveţi timp şi drum.[…]".

În aceeaşi zi, patru ore mai târziu, medicul Cristina Isac o sună pe potenţiala pacientă pentru a afla dacă doreşte să se programeze la operaţia de implant, reamintind că are agenda încărcată şi că tânăra va trebuie să sune pentru confirmare, în caz contrar fiind preluat un alt pacient, în locul ei.

"M.P.: Alo!
[…]DR. Isac: Aveam 10 minute libere între consultaţii şi am zis să vă sun eu, că am zis cine ştie pe la 8 pe unde o să mai fiu.
M.P.: Aşa.
DR. Isac: Aşa şi sunt cu agenda în faţă…ăăă…un singur, deci eu am programări acum până pe, staţi să mă uit, deci am programări până pe 13 noiembrie.
[…]DR. Isac: Asta vroiam să vă spun, că eu acum am programări până pe 13 noiembrie, inclusiv. Prima zi liberă ar fi 14 noiembrie, sau dacă vreţi mai devreme mai am un loc liber excepţional, l-am găsit aicea liber, pentru că o pacientă de-a mea vrea o amânare de o lună pe 23 octombrie.
[…]M.P.: Păi eu acum cum să vă spun eu în 3 săptămâni aş avea şi suma de bani care este, care trebuie şi ar fi bine.
DR. Isac: Ăăă…vedeţi că, dvs. aveţi nevoie… Mi-aţi trimis pozele?
M.P.: Nu, am încercat să vi le trimit prin e-mail şi nicicum nu pot din cauza internetului. Merge foarte greu.
DR. Isac: Vedeţi că eu v-am zis 2.500 cu, deci… mărire simplă.
M.P.: Da, da.
DR. Isac: Da, dacă veniţi cu complicaţie aşa, o să fie cu ridicare, ceea ce s-ar putea să fie mai mult, adică vreo 2.800. 
M.P.: Păi vorbim când ne vedem.
DR. Isac: Da, vorbim.
M.P.: Până-n 3.000 de euro e OK.?
DR. Isac: Vreau să vă programez să vă ţin un loc, de aia ziceam şi nu ştiu dacă să pun pe 23 octombrie sau 13 noiembrie. Ziceţi-mi cum să fac?
M.P.: Da, deci…
[…]DR. Isac: Deci asta e într-o miercuri şi trebuie să vă văd la consultaţie măcar luni pe 21.
M.P.: Deci luni pe 21 la consultaţie şi pe 23 operaţia.
[…]DR. Isac: Da? Bine. Atunci vă pun aicea pe 23 octombrie la operaţie şi consultaţia pe 21, dar oricum am o mare rugăminte să mă mai sunaţi în jur de 5, 6 octombrie, 7 , ca să-mi confirmaţi, ca să vă ţin locul.
M.P.: Da, păi vă sun, cum să nu.
DR. Isac: Da? Dacă nu mă sunaţi, să ştiţi că pun pe altcineva.
M.P.: Nu, vai, să nu puneţi, că vă sun. Doamne nu, în nici un caz.
DR. Isac: Bine, atunci mă sunaţi în jur de 6 octombrie şi eu vă ţin locul pe 23. Da? Deci M.P..
M.P.: În jur de 16 sau 6?
DR. Isac: 6, 6, 6.
M.P.: Aşa. În jur de 6 octombrie. O să vă sun, doamne![…]".

Managerul spitalului, Vitalie Stan, şeful Secţei de Chirurgie Plastică, Nicolae Antohi, medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, precum şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi vineri, în dosarul operaţiilor estetice.

Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, duminică, în urma unei decizii a Tribunalul Bucureşti.

În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.

Procurorii susţin că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecții, medici angajați ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunțuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienți care au efectuat operații similare.

Suspecții, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau efectuarea unor operaţii estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cât şi în cadrul unor clinici private, au mai spus anchetatorii.

"În discuţiile purtate, suspecţii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenției în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preț mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. În situaţiile în care pacienţii optau pentru efectuarea intervenţiei în spital, astfel cum le indicau suspecții, se întocmea documentația medicală în care erau menționate un diagnostic şi un tip de intervenţie medicală nereale", a mai arătat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

"În cazul în care raportările erau validate de către CASMB şi SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenţie medicală. Pentru «serviciile» oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenția chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)", au mai spus anchetatorii.

În acest dosar sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, o asistenţă medicală şi nouă pacienţi, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Anchetatorii au făcut, vineri, percheziţii la spital şi la 22 de adrese din Bucureşti, inclusiv la locuinţele unor medici, unde au găsit importante sume de bani.

Cele mai citite

Cetățean turc, reținut în cazul cadavrului găsit lângă A1

Un cetăţean turc a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul cadavrului unei femei găsit în urmă cu câteva zile la ieşirea de...

Rusia – Ucraina, ziua 758: Primarul Kievului cere noi ajutoare militare

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a solicitat de urgenţă noi ajutoare militare de la aliaţii Ucrainei pentru a respinge atacurile intensificate ale Rusiei asupra ţării...

Motrenismul

În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe curente de gândire: poporanismul, semănătorismul și trăirismul....
Ultima oră
Pe aceeași temă