– Lucrarile de renovare a cladirii teatrului sunt oprite de aproape un an.
– MCC incearca sa rezilieze contractul pentru reabilitare.
– Conducerea teatrului si cea a ministerului se acuza reciproc de incompetenta.
Lucrarile de renovare a sediului Teatrului National din Cluj (TNC) sunt blocate din cauza neintelegerilor dintre functionarii Ministerului Culturii si Cultelor (MCC), Unitatii de Management a Proiectelor (UMP) din cadrul ministerului si Teatrului National. Miza disputei este rezilierea contractului obtinut de compania Romconstruct si acordarea contractului unei alte firme, desi proiectul ramane neschimbat. In tot acest context, directorul teatrului, Ion Vartic, care nu a reusit sa mute nici macar o caramida in ultimul an, si secretarul de stat Andra Demeter, care vrea sa speculeze electoral situatia, se cearta ca la usa cortului.
Secretarul de stat in MCC pe probleme de cultura, Andras Demeter, a declarat ca lucrarile de renovare ale TNC au fost intrerupte din cauza conducerii incompetente a institutiei. Replica nu a intarziat. Directorul Ion Vartic a declarat ca "domnului Demeter nu i-a fost greu sa cante aria calomniei, doar ca nu el este compozitorul, ci doar interpretul. Ii cer cu insistenta domnului Demeter sa repete afirmatia calomnioasa in TNC, in fata personalului si a presei. A fost un act de lasitate ceea ce a facut si ii promit ca ii vom citi pagini alese din acte incompetente pe care le-a trimis MCC si UMP. Din acestea reiese clar cum aceste doua institutii au blocat actiunea TNC", a afirmat Ion Vartic. Acuzatiile vin in urma faptului ca UMP a cerut teatrului sa rezilieze contractul cu firma Romconstruct, deoarece MCC nu mai poate finanta aceasta lucrare din momentul in care TNC au primit finantare de la Banca de Dezvoltare a Europei.
In aceste conditii, directorul UMP, Bogdan Trimbaciu, a cerut conducerii institutiei clujene sa comande un nou proiect. Acest fapt este ilegal, din perspectiva conducerii TNC. "Cand l-am reclamat pe Trimbaciu la sefii lui, mi-a cerut sa sa facem un pact. Mi-a zis asa: nu ma mai denunta, daca exista o problema, hai sa vorbim noi doi direct. A urmat apoi un discurs stereotip, sa ne auzim saptamana viitoare, apoi a schimbat cu "peste doua saptamani", pana cand, din luna august a ajuns sa nu mai raspunda la telefon" a declarat Vartic. Totodata, acesta sustine ca MCC si UMP au intrat intr-o capcana, iar Directia Tehnica refuza sa plateasca acelasi proiect de doua ori.