Parchetul şi serviciile de contraspionaj poloneze au făcut miercuri seara o percheziţie la sediul unei publicaţii care a publicat înregistrări ale unei conversaţii purtate de oficiali de rang înalt, provocând îndemnuri la demisia Cabinetului de centru-dreapta al lui Donald Tusk, relatează AFP.
Potrivit site-ului săptămânalului Wprost, procurori însoţiţi de poliţişti şi agenţi din cadrul serviciilor de contraspionaj (ABW) au "încercat să ia cu forţa" laptopul redactorului-şef Slawomir Latkowski, după ce publicaţia a refuzat să le transmită înregistrările originale aflate la originea scandalului.
După ce Latkowski a opus rezistenţă, susţinut de jurnalişti, procurori şi agenţi ABW au "renunţat, către ora locală 23.00 (joi, 0.00, ora României) la operaţiune, însă poliţiştii au rămas la faţa locului". Parchetul a confirmat, în cursul nopţii de miercuri spre joi abandonarea operaţiunii, "în urma escaladării conflictului", iar publicaţia a anunţat că depune o plângere în justiţie.
Într-o conversaţie înregistrată fără ca aceştia să ştie, vara trecută, şi publicată duminică de către Wprost, guvernatorul Bănciii centrale Marek Belka îi propunea ministrului de Interne Bartlomiej Sienkiewicz să-l susţină, în cazul unei crize a politicii bugetare a Guvernului, cerând în schimb demisia ministrului Finanţelor de la vremea respectivă, Jacek Rostowski, care a părăsit postul între timp.
În urma acestor dezvăluiri, interpretate ca trafic de influenţă de către opoziţie, şeful partidului conservator PiS Jaroslaw Kaczynski a cerut demisia Guvernului Tusk. Donald Tusk a exclus, însă, demisia Cabinetului ori a ministrului de Interne. În opinia sa, niciunul dintre interlocutori nu a încălcat vreo lege. În schimb, el a denunţat "o tentativă de lovitură de stat, o tentativă de răsturnare a Guvernului cu metode ilegale".
Presa şi politicieni au sugerat că înregistrarea secretă ar putea sa fi fost efectuată de către serviciile secrete ruse, cu scopul de a destabiliza Polonia, pe fondul crizei ruso-ucrainene.
Parchetul a anunţat miercuri că l-a inculpat pentru "interceptări ilegale" pe managerul unui restaurant în care s-a purtat conversaţia.