Două curse ale companiei Carpatair care trebuiau să decoleze de pe aeroportul din Cluj Napoca sâmbătă, respectiv luni de dimineaţă au avut întârzieri după ce comandanţii aeronavelor au refuzat procedura de degivrare care presupune înlăturarea oricărui strat de zăpadă şi gheaţă de pe fuzelajul aaeronavei.
Oficialii aeroportului din Cluj au explicat pentru romanialibera.ro că procedura de degivrare este una obligatorie în anumite condiţii meteo, şi în cazul ambelor zboruri ale Carpatair procedura trebuia efectuată.
„Prin faptul că nu li s-a dat (aeronavelor – n.red.) permisiunea pentru decolare s-a evitat o tragedie şi s-a salvat viaţa a 41 de pasageri”, explică David Ciceo, directorul aeroportului din Cluj Napoca.
În acelaşi timp, într-un comunicat de presă remis redacţiei romanialibera.ro, oficialii companiei Carpatair îl acuză pe Ciceo de hărţuire, după ce operatorul aerian a depus o plângere la Comisia Europeană. În această plângere, Carpatair acuză conducerea aeroportului clujean că a oferit anumite facilităţi companiei Wizzair, operatorul din urmă economisind din 2007 până astăzi aproximativ 20 de milioane de euro.
Oficialii aeroportului spun că nu se pune vorba de hărţuire şi că autorităţile aeroportuare trebuie să se asigure că aeronavele decolează în cele mai bune condiţii.
„În 1997 o aeronavă a companiei Banatair (un Antonov AN-24 – n.red.) a decolat din Verona după ce pilotul a refuzat degivrarea aeronavei. Avionul s-a prăbuşit datorită greutăţii prea mari şi a gheţii acumulate pe aripi”, explică Ciceo. Aciidentul a dus la moartea tuturor persoanelor de la bord – 45 de pasageri şi 4 membrii ai echipajului.
„Aducerea unor comparatii total inacceptabile, gen Verona 1997, nu au nimic de-a face cu preocupările reale de siguranţă a zborului. Aceste acţiuni sunt vădit premeditate şi au ca scop doar denigrarea Carpatair”, se arată într-un comunicat de presă al companiei aeriene.
Ciceo spune că degivrarea era necesară şi asta o demonstrează şi acţiunile unui angajat al Carpatair. „Un aganjat al operatorului a încercat să îndepărteze zăpada ce acoperea fuzelajul împingând-o cu o mătură”, a declarat pentru romanialibera.ro directorul aeroportului.
Carpatair suspendă zborurile de la Cluj
Printr-un comunicat de presă compania Carpatair a anunţat că renunţă – după 12 ani de operare – la cursele sale de pe aeroportul transilvănean, subliniind că acest lucru este rezultatul „atacurilor premeditate ale directorului aeroportului, David Ciceo”.
Ciceo spune că lucrurile nu stau chiar aşa. „Carpatair are probleme financiare deosebit de grave. Datorită acestui fapt au decis să închidă zborurile de la Cluj”, a declarat pentru romanialibera.ro, David Ciceo.
Directorul spune că este imposibil ca retragerea curselor de pe aeroportul clujean să fie un rezultat al problemelor de sâmbătă şi luni, deoarece compania a anunţat încă din luna septembrie că renunţă la spaţiile pe care le are închiriate în aeroportul din Cluj.
Într-o notă semnată de directorul general al Carpatair, Nicolae Petrov, şi trimisă pe data de 29 septembrie compania îşi anunţă intenţia de a nu mai prelungi contractul de operare pe aeroportul din Cluj Napoca peste data de 31 octombrie 2011 (data la care începe orarul de iarnă în aviaţie – n.red.).
Într-o notă ulterioară – transmisă pe 11 octombrie – conducerea Carpatair anunţă că renunţă „la spaţiul din aerogară având destinaţia de Tiketing Office cu suprafaţa de 17 mp, începând cu împlinirea termenului de preaviz de 30 de zile prevăzut în Contract, calculat de la data primirii de către dumneavoastră a prezentei notificări”.
Ciceo mai spune că oficialii companiei au acuzat şi scăderea vânzărilor pentru cursele naţionale şi internaţionale operate de la Cluj Napoca.
În momentul de faţă compania Carpatair operează 5 zboruri pe săptămână pe ruta Timişoara – Cluj – Timişoara, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă. În trecut compania a mai operat şi alte zboruri directe de la cluj către Budapesta, dar şi către alte destinaţii din Italia.
Compania Wizzair nu operează zboruri pe ruta Cluj – Timişoara. Compania low cost operează curse spre destinaţii către care Carpatair vinde bilete cu escală la Timişoara.