21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialScafandrii militari, vioara intai la aplicatiile NATO

Scafandrii militari, vioara intai la aplicatiile NATO

Militarii romani s-au intors cu bine acasa dupa o misiune care a durat mai bine de 35 de zile in apele Insulelor Capului Verde. Mare, bombe artizanale, rechini de peste doi metri lungime si amenintari teroriste reale – sunt doar cateva dintre surprizele de care au avut parte militarii romani. „STEADFAST JAGUAR 06” a fost o operatiune care s-a executat intr-o zona din afara ariei de responsabilitate a NATO si a avut ca obiectiv certificarea structurilor din compunerea Fortei de Reactie Rapida a Aliantei Nord-Atlantice.
Timp de peste 35 de zile, scafandrii romani au participat la unul dintre cele mai mari exercitii NATO de la aderarea Romaniei. Cei 12 scafandri EOD, Explosive Ordnance Disposal Ð distrugerea dispozitivelor explozive, comandati de locotenent-comandorul Adrian Ontica, au avut ca misiune principala actiuni de protectie a fortelor in porturi si in alte zone stabilite a fi utilizate in cadrul exercitiului. In acelasi timp, scafandrii militari romani au desfasurat actiuni de sprijin al operatiilor de debarcare amfibii, executand controlul contra minelor in zona cheurilor si a altor locuri de stationare a navelor, inainte si pe timpul stationarii acestora, neutralizarea si inlaturarea minelor marine sau a mijloacelor explozive descoperite in zona de actiune, localizarea si marcarea paselor de acces catre plajele de debarcare, precum si dirijarea fortelor de asalt amfibiu pe timpul debarcarii. „STEADFAST JAGUAR 06” a fost o operatie care s-a desfasurat intr-o zona din afara ariei de responsabilitate a NATO si care a avut ca obiectiv certificarea structurilor din compunerea Fortei de Reactie Rapida a Aliantei Nord-Atlantice (NRF) pentru indeplinirea capabilitatilor finale de operare. La actiune au participat aproape 7.000 de militari din tarile NATO, aceasta fiind cea mai mare desfasurare de efective ale NRF, de la crearea ei, in anul 2002.

Lupta pentru supravietuire

Locotenent-comandorul Adrian Ontica, comandantul grupei EOD, a declarat ca, in ciuda dificultatilor intampinate, departarea de tara a fost cea mai mare greutate. „Am efectuat foarte multe activitati intr-un interval de timp foarte mic. Am avut parte de conditii climatice extreme, pericole submarine greu de neglijat. Actiunea noastra a constatat in sprijinirea fortelor amfibii, noi am furnizat datele necesare legate de natura terenului si a formelor de relief prezente sub apa pentru asigurarea unei debarcari fara incidente”, a mentionat Adrian Ontica. Responsabilitatea militarilor romani a fost foarte mare daca avem in vedere faptul ca ei au fost singurii scafandri care au evoluat in aceasta aplicatie. Comandorul a povestit ca „am lucrat sub privirile atente a zeci de rechini Tiger”, cunoscuti ca o specie foarte periculoasa in urma numeroaselor atacuri asupra oamenilor. Au existat amenintari teroriste in zone reale, fapt care a adus un grad sporit de dificultate misiunii”. Cei 12 militari au fost monitorizati indeaproape de specialisti din peste sapte tari care au apreciat ca foarte bun efortul depus si modul in care au actionat.

30 de ani de serviciu

Conform datelor furnizate de Marina Militara, Centrul de Scafandri s-a infiintat la data de 1 octombrie 1976 si are ca misiuni principale: apararea impotriva diversiunilor sub apa a porturilor, navelor, platformelor, conductelor petroliere si obiectivelor hidrotehnice, cautarea si distrugerea minelor lansate de inamic in porturi si rade unde nu pot actiona forte navale specializate in lupta contra minelor, cercetarea porturilor si raioanelor de concentrare a fortelor inamicului, distrugerea navelor de lupta si a unor obiective importante in porturi si la litoralul inamic, salvarea echipajelor submarinelor avariate, recuperarea de materiale de pe epave, executarea de diverse lucrari sub apa atat cu caracter militar si civil, efectuarea de interventii la mare adancime. Scafandrii militari au desfasurat peste 25 de misiuni internationale cu militari din state membre NATO sau PfP. Dintre misiunile reale cu caracter militar desfasurate sunt de mentionat neutralizarea sau distrugerea unui dispozitiv exploziv clasic (mina marina, torpila, proiectil, munitii) esuat sau descoperit la litoral, neutralizarea sau distrugerea unei mine marine aflate in deriva, neutralizarea sau distrugerea unui dispozitiv exploziv clasic (mina de fund, torpila, proiectil etc.) aflat pe fundul marii, neutralizarea minelor plasate pe corpul navei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă