-1 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Satele cancerului", efectul pervers al prosperităţii oraşelor chineze

„Satele cancerului”, efectul pervers al prosperităţii oraşelor chineze

Satele sărace ale Chinei şi locuitorii lor au devenit vic­ti­mele dezvoltării economice fulminante din ultimele decenii, poluarea şi lipsa unei protecţii adecvate a mediului generând adevărate epidemii de cancer şi alte boli provocate de agenţi poluanţi.

Potrivit statisticilor, citate de cotidianul britanic The Guardian, din 1990 până în prezent cancerul a devenit cea mai frecventă cauză a deceselor premature, în special în zonele rurale sărace, unde normele de protecţie a mediului sunt de cele mai multe ori ignorate din cauza nevoii stringente de dezvoltare. În 2007, cancerul a fost cauza a 20% din decesele premature din China – o creştere de 80% în comparaţie cu anii ’70, perioada deschiderii eco­nomice iniţiate de Deng Xiaoping. Conform unui stu­diu al Băncii Mondiale, fer­mierii chinezi sunt expuşi riscului de a muri de cancer de ficat de patru ori mai mult decât media mondială.

Reportajele despre cele circa 400 de „sate ale cancerului” – localităţi cu o rată de incidenţă a bolii extrem de ridicată – abundă în presa chineză, la fel ca şi cele privind otrăviri sau intoxicări în masă provocate de poluanţi industriali. Situaţia este atât de gravă încât mulţi dintre fermierii care cultivă terenurile din apropierea fabricilor nu îşi mai consumă recolta, preferând să o vândă cumpărătorilor mai puţin informaţi despre contaminarea solului, a apei sau a aerului.

Constatată iniţial în zonele de coastă – primele deschise in­ves­ti­ţiilor industriale străine -, epidemia de cancer (şi alte boli cauzate de poluare) tinde în prezent să se mute în zonele rurale din centrul ţării. Evoluţia urmează fidel traseul industriilor poluante care se relochează o dată cu evoluţia economico-socială a zonelor litorale, care îngrădeşte prac­ti­cile iresponsabile ale an­tre­pre­norilor, precum şi ren­tabilitatea oferită de salariile mici. 

Cele mai citite

Mahmoud Abbas vrea în continuare o „soluție cu două state” în noul mandat Trump

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a felicitat luni pe noul președinte american Donald Trump, declarând că este gata să coopereze cu el pentru a...

Joe și Jill Biden au plecat în vacanță, în orașul viticol Santa Ynez din California

Fostul preşedinte american Joe Biden şi soţia sa, Jill, au părăsit, luni, oraşul Washington, după învestirea republicanului Donald Trump în calitate de noul preşedinte...

Italia ar putea trimite trupe de menținerea păcii în Gaza

În abia cea ce-a doua zi de pace din Fâşia Gaza, apar întrebări cu privire la cine ar putea guverna enclava dacă acordul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă