Șase blindate ale armatei ucrainene au fost capturate de combatanţi proruşi în zona Kramatorsk, din estul Ucrainei, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării, care denunţă activităţi teroriste. Blindatele făceau parte dintr-o coloană militară ce se îndrepta spre Kramatorsk, oraș în care, marţi, au izbucnit confruntări armate între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi proruşi.
Coloana a fost blocată de locuitori, iar blindatele au fost apoi capturate de combatanţi proruşi. "Este vorba de un grup rus de sabotori terorişti", a precizat Ministerul ucrainean al Apărării, citat de Mediafax.
Tot miercuri, un purtător de cuvânt al contraspionajului serviciilor speciale ucrainene a declarat că agenţii care acţionează în prezent în estul Ucrainei sunt aceiaşi care au acţionat în Crimeea înaintea alipirii peninsulei ucrainene la Rusia. El a mai anunțat că aproximativ 40 de membri ai serviciilor ruse şi colaboratorii lor au fost arestaţi de la începutul acţiunilor separatiste în estul Ucrainei, pe 6 aprilie.
„Acţiunile de diversiune din estul Ucrainei sunt conduse de către ofiţeri din cadrul Serviciului Central de Informaţii al Statului Major al forţelor armate ruse", a adăugat purtătorul de cuvânt, reiterând o acuzaţie deja formulată de către oficiali ucraineni. Agenţii ruşi sunt însărcinaţi să "creeze o destabilizare maximă" pe teritoriul ucrainean.